Ad Litteram*


Hârtia. Legată nod de cuvânt şi de litere. Una dintre primele mele amintiri: bunicii tocmai îşi zugrăviseră casa mare de chirpici şi mă puseseră să dorm în mijlocul sufrageriei. Lampa o înveliseră cu o foaie scrisă – probabil din caietele de şcoală ale mamei mele – ca lumina să nu-mi chinuie ochii. Umbrele cuvintelor se întindeau pe pereţi, în toate dimensiunile, luând forme de animale, păsări şi insecte, tremurând din cauza căldurii, altoite cu frânturi din alte umbre. Afară ningea. Ţin minte amara durere a gâtului, deoarece încă nu ştiam să citesc şi le vedeam pe toate de jos în sus, majoritatea răsturnate, dar intuiam că ceva neobişnuit mă luase ostatic. Mai târziu, când locuiam la etaj, unde bunicul Vangjel Koci zidise o fereastră pentru a o transforma în raft de cărţi, mă străduiam să descopăr cuvinte în umbrele frunzelor. Apoi scrisorile pe care le-am scris şi primit, hârtiile pe care începusem să le mănânc fără să ştiu de ce şi, mai ales, o scrisoare a anului 1960, trimisă de celălalt bunic, Llazi Kyçyku, tatei, care începuse studiile la Bucureşti: ”Mult iubitul Fiul nostru, trimite-ne cuvinte, multe sau puţine, dar mereu. La Pogradec întotdeauna au fost oameni care se hrăneau cu hârtii şi cuvinte.

CERNEALA. Legată nod de hârtie, cuvinte și sânge. Cu o noapte înainte de a porni spre București, singur în mijlocul terenului întunecat de lângă blocul în care trăiam, încineram manuscrisele pe care le consideram nevaloroase.

Simbioza ca destin

"Oameni cu poveste" la Bucureşti TV. Amfitrion prof.univ.dr.ing. Liviu Dumitraşcu. Mulțumiri cordiale dlui. Corneliu Vlad, dlui. Aurel Ionel şi dnei. Iolanda Malamen pentru intervențile inspirate!

Dearection - a very short film


Un bătrân oarecare pornește la drum cu trenul. Treptat şi rapid, aproape totul se transformă în film, iar filmul fiecăruia din noi: în viaţă. Unii poate spun: Și s-a facut film; alţii poate spun: Şi s-a făcut viaţă… Nu ne alegem amintirile care ne cuprind intr-o călătorie, poate nici în ultima călătorie. Uneori aceasta ne poate face fericiți, alteori ne poate înstrăina, alteori ne poate face fericiți prin înstrăinare sau invers. Acest gust miraculos de surprinzător al vieții mi s-a revelat și printr-o veche expresie găsită în corespondența strabunicului meu Aleksandër Kyçyku, din anul 1956: "Suflet avem, suflet nu stăpânim". Nici noi, nici ceilalți muritori.

the Point

SynopsisDeseori, chiar fără să știe, omul se transformă în propria privire și nu este mai mult decât o căutare. Iar Lumina Supremă, în simplitatea ei indescriptibilă, se găsește întreagă fie și într-un singur punct luminos. Se spun multe pentru a stabili care dintre ei îl caută primul pe celălalt, dar cert este că Lumina mereu (te) găsește. Clipele întâlnirii, uneori lungi cât o viața, au fost denumite revelație, inspirație, act de creație etc. Dar cuvintele sunt neputincioase şi pentru a cuprinde întâmplări cu mult mai obișnuite. Autorul

Ochiul în drum(eții)


Semiotycon Balcanic: Sf. Constantin Brâncoveanu

Concepție artistică și realizare: Ardian Kycyku
Fișa semiotică a lucrării:

1. În locul capului tăiat al domnitorului C. Brâncoveanu este o mână în poziție de rugăciune. Mâna sugerează flacăra unei lumânări și / sau o peniță. Ideea principală: Nimic în afara rugăciunii, dacă este doar omenesc, nu dăinuie.
2. Capul tăiat al domnitorului C. Brâncoveanu este prins în piept, între două părți ale hainei care sugerează o carte mare deschisă – respect față de transformările culturale survenite de-a lungul domniei lui C. Brâncoveanu. Între cap și picioare se vede o trecere în formă de poartă deschisă. Ideea principală: orice expresie și dovadă a idealismului subînțelege un sacrificiu; orice sacrificiu este o poartă spre transcendent.
3. Două linii care se intersectează (a. între fruntea și nasul, b. între ochii domnitorului C. Brâncoveanu) formează o cruce discretă.
4. Din spate și din profil, lucrarea sugerează o lumânare arzând, topindu-se într-o formă personalizată, nu perfectă, ci vie.
5. Prima parte a soclului, privită de sus și din lateral, reprezintă inițialele numelui domnitorului C. B.

O demivorbă cu Ilona Spătaru - TV Moldova 1, 2 - Chișinău 2018


Tu [povestire]


Şirul corăbiilor imperiale parcurgea Mediterana. Pânzele semănau cu nişte nori astmatici. Era o zi calmă şi luminoasă şi nici bocetul fărâmiţat al păsărilor carnivore nu prezicea moartea cuiva, cu atât mai puţin moartea Împăratului. Încă nu se inventase binoclul. Dar auzul era la fel de lung ca şi privirea binoclului şi locuitorii din malul mării încremeniseră de gemetele misterioase ale valurilor ce aduceau ameninţări din Nevăzut.
Corăbiile imperiale se întorceau din ziua de naştere a unui rege străin. Împăratul îi dusese cadou o sclavă cu trei sâni şi o duzină de cai pur sânge. Regele străin nu se lăsase mai prejos. De-a lungul distracţiei ce durase o săptămână, fuseseră tăiaţi, prăjiţi şi preschimbaţi în fecale peste o mie de boi, două mii de găini grase, şi se goliseră peste douăzeci de mii de burdufuri cu vin roşu ca sângele. Împăratul şi regele străin se prăpădiseră de râs, luând vinul drept sânge de duşmani. Nu te puteai sătura de un asemenea sânge.

A Swan perspective

1. Istorie prin absență de imagini



Aceasta este frântura unei povești venite dintr-un spațiu aproape necunoscut, unde umanismul înca nu a fost înlocuit de turism. Se poate numi și un spațiu al frumuseții primordiale, deoarece frumusețea orașului albanez Pogradec – Enkelana pentru romani – aflat la 40°54′N 20°39′E, lângă faimoasa Calea Egnatia a antichității, care lega Roma de Constantinopol – nu are vârstă, nu se supune istoriei și rămâne neschimbată, sau crește, chiar după ce trecerea anilor deteriorează în om privirea de copil.

Acest gen de frumusețe nu doar menține într-un mod tainic prospețimea privirii, ci și împiedică sufletul să participe la profanarea lumii și a vieții.

În anul 1974, bunicul mi-a dăruit un monoclu folosit de tunarii străini care, de-a lungul Primului Război Mondial, se mutau ori în oraș, ori în dealul-cetate numit Kalá, unde acum zac osemintele soldaților a cel puțin trei armate din epoci diferite. Se pare că n-au tras cu tunurile niciodată; poate ceea ce au văzut din monocluri sau cu ochiul liber i-a încremenit. Frumusețea are un mod inaccesibil de a se ocroti. La plecare, soldații le-au făcut cadouri copiilor, dar nu arme, ci stilouri, hârtii nescrise, vederi, adrese, fotografii, tabachere și rar câte un aparat fotografic. Locuitorii acestui oraș mereu par a fi trăit într-un colț invizibil al istoriei, dar niciodată n-au furat lucrurile altora și nici nu și-au trădat țara primindu-i frumos pe străini chiar și când aceștia veneau să distrugă.

”Librorum”

Idea, graphics and cinematic realization by Ardian-Christian Kyçyku. All rights reserved.

”Sticking” - scenariu


Persoanele

NONA – 57 ani, nevăzătoare, singură, confecționează bețe de mâncare chinezească

MONA – 25 ani, balerină, își completează veniturile dansând prin nunți, botezuri și zile de naștere. Uneori, când o prietenă este bolnavă, Mona o înlocuiește și joacă rolul uneia dintre ursitoare

ANDY – 23 ani, șomer, fără studii superioare

Notă: Uneori, privit de ceilalți, chipul Nonei pare blurat.
  
*



I. EXT. BUCUREȘTIUL VECHI – ZI. TOAMNĂ.

Imagini ale unor clădiri vechi, interioare, curți, blazoane din București. Chipuri de statui și fragmente de basoreliefuri.

VO / Naratorul:
Suntem la București. Există și clădiri cu mult mai înalte decât acestea, cu mult mai pline de oameni. Dar cu mult mai puține fantome.

Apar de jos în sus ferestrele mai multor blocuri din anii 70-80, foarte înalte. Unele ferestre sunt deschise. Câțiva bărbați grași, în maiouri, fumează, scoțând afară doar mâinile, nasurile, câte un ochi, câte o barbă, și fum.
O bătrânică cu părul alb și îngrijit privește curioasă spre strada.
Pe o bancă doarme un vagabond îmbrăcat într-o veche uniformă militară.

VO, Naratorul:
Nu se știe cât de jos poate cădea omul la asemenea înălțimi. Nu este o greșeală: am zis la asemenea înălțimi, nu de la...

Dintr-o fereastră se vede o oglindă pătrată. În oglindă apare chipul Nonei, fără ochelari negri sau de vedere.
Se lasă brusc întunericul. Mâna Nonei, cu degete delicate și unghii vopsite în roșu cu picături negre (ca niște buburuze) arată încet de la stânga la dreapta și se oprește în fața oglinzii.

NONA
Aici e ibricul de cafea... aici borcanul cu cafea... aici lingurița de cafea... aici borcanul cu zahăr brun... poate doar vopsit, dar brun... aici aragazul... aici chibriturile... aici fereastra de unde nu se vede niciun munte... niciun alt bloc... iar aici este oglinda... unde trebuie să fiu eu... (Zâmbește) Nu vezi nimic, nu?

A fi în originalitate

Un scriitor se naşte sau devine minoritar prin excelenţă şi, cu puţin nenoroc, moare ca majoritar, în sensul de anonim. A fi minoritar, cel puţin pentru un scriitor născut pe meleagurile răsăritene, înseamnă a fi minoritar la pătrat. Destinul mai multor nume de referinţă ale intelectualităţii balcanice, cu foarte puţine excepţii, ne trimte cu gândul la postulatul spus de Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit căruia “Nimeni nu este profet în familia şi în ţara lui”. Dar e exagerat să explicăm migraţia creierului artistic doar prin nevoia de a dovedi harul profetic. Nu cred că doar dovedirea unui har anume cere mai mereu drept plată suferinţele exilului, sau chiar revelaţiile incluse într-un asemenea act dublu, fizic şi - mai ales - metafizic.

Un scriitor minoritar, în Balcani, indiferent de cultura din care provine sau este rupt, are de îndeplinit în acelaşi timp câteva obligaţii, ca să nu spun misiuni.

"The Lesson"


A double lesson: the world teaches a little girl 
and the little girl wants to teach the world a lesson. 
All rights reserved.