Un
şir de paradoxuri*
Foto: A.-Ch. Kuciuk, 2015 |
În
terminologia de specialitate, drepturile
de autor prezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii cu
privire la operele create. Este vorba despre opere care întrunesc toate
condiţiile de a fi considerate originale,
alias opere cu un grad foarte scăzut de
preluări, reformulări, replici textuale dezvoltate potrivit principiilor
mitopoesis-ului. Originale sunt şi operele care, sprijinindu-se, sau
inspirându-se de opere anterioare, din culturi şi limbi diferite, semnate de
alţii, devin deschizătoare de drumuri, puncte de referinţă, în literatura şi
mentalitatea umanităţii (e suficient să amintim de “Faust” al lui Goethe). Din
acest moment, graţie dimensiunii şi impactului operelor respective, ele devin
simultan proprietate a tuturor cititorilor şi imune faţă de orice plagiat. Dar
asemenea opere, calificate capodopere,
sunt din ce în ce mai rare, mai ales în epoca înaltei tehnologii în tipărirea
şi difuzarea informaţiei cultural-artistice. Surplusul de informaţie aplicat de
presă devastează neîntrerupt conştiinţa cititorului, o umple de date
nefolositoare în esenţă, superficiale, uşor de uitat, consumatoare de timp
activ prin inactivizarea cetăţeanului în faţa calculatorului sau a
televizorului, şi astfel judecăţile de valoare privind operele şi capodoperele
decad la nivelul patetismului ieftin – care se prezintă deseori idealism – şi
al agitaţiei proprie marketingului.