”Un
bătrân se uită pe plic şi spune:
- Lucrurile decurg ca într-o ghicitoare ce se încheie cu
vărsare de sânge, sau cu moartea celui mai norocos. Vânătorii fericirii sunt
posedaţi de o lăcomie care deseori e numită viaţă sau trai… Ei cred că norocul
bun sau capacitatea de a iubi este o culoare, o aromă, un sunet, un lucru, un
organ etc., şi poate fi însuşit, poate fi smuls din fiinţa purtătorului exact
cum se poate smulge o floare, o rădăcină sau o măsea. De ce,
oare, oameni invizibili? Poate fiindcă nimeni nu-i mulţumit de ceea ce are.
Nici de ceea ce n-are. Ţin minte cum unul dintre vânătorii fericirii mi-a
mărturisit odată… În armată, mi-a zis, ca să pot mânca supa mea mizerabilă, ca
nimeni să nu-şi bage nasul în supa mea, eram obligat să scuip în ea. De-aia
sunt azi atât de imun…”