Pareidolia


Pareidolia is the tendency for incorrect perception of a stimulus as an object, pattern or meaning known to the observer. The word derives from the Greek words para (παρά, "beside, alongside, instead [of]") and the noun eidōlon (εἴδωλον "image, form, shape").

Din literatura paralelă: ”Un trib glorios și muribund – eposul unei uitări” (1998)


Iscălitor Întâi visa să moară pentru limbi, ca să renască pentru pacea sufletului. Ajunsese să se vadă închis nu ca toată lumea în sine, în pârnaie, în butoaie, în coşciuge etc., ci în limbi. Cele mai triste clipe ale vieţii sale – terorizat de parfumul decăderii forţate – ajunseseră să fie clipele când era ridicat să tălmăcească pentru binele ţării, pentru binele unui sau altui Imperiu, pentru cutare armată sau oaste sau legiune imbatabilă… De aceea, apelase la o sinucidere mai puţin cunoscută: smulgerea limbii. Probabil aşa le fusese scris bărbaţilor din neamul său: să moară din limbă. Şi regretatului tată îi intrase moartea din gât, în chipul unui scorpion. Cu o zi în urmă, pe la miezul nopţii, pălmuindu-se cu pliscurile păsărilor nebuniei, se trezise ţipând singur: “Nu mai vorbi, nu mai vorbi, taci, taci, taci, taaaaaci, te tai, te tai, te taaaaa-aaci!” Îşi băgase mâna în gât, ca să-şi smulgă blestemul din rădăcini, dar scăpase cu viaţa, deoarece i se făcuse dintr-o dată rău şi nu s-a oprit din vărsat până când au venit să-l ridice. Profund tulburat, devenise conştient de dulceaţa fără seamăn a vorbirii, a puterii de a rosti, a harului de a înjura, şi fusese copleşit de o milă, de o compasiune fără seamăn faţă de fiinţele necuvântătoare: era cât pe aci să dea de zoofilie.

- … nul Marele-Singurul-Iluminatul-Trimisului-Lui-Allah pe pământ gândit nu v-a uitat a avut sfânta bunăvoinţă să întoarcă privirea spre voi să vă aleagă nu doar să apăraţi pământurile noastre din Marele Deşert ci şi să vă luptaţi pentru câştigul altor pământuri vă dau vestea bună că veţi face parte din faimoasa Legiune de Cucerire a Cerurilor, cunoscută sub denumirea LCC voi încă nu pricepeţi importanţa misiunii care vi se încrede voi încă nu ştiţi ce înseamnă să faceţi parte din LCC… 

Din fostul centru al fostului oraş, din gaura minaretului înjumătăţit, din gura muezinului, săgetă spre urechile fleşcăite ale cerului vocea piţiguiată a unei fiinţe scuipate pe pământ fără nici o vină. 

Se lăsă tăcerea. 

Printre ruine şi gropi, se iviră fantomele rudelor.

”Anul în care s-a inventat lebăda” / o nouă ediție


”Râsul lor s-a preschimbat în plâns al meu, apoi în plâns al lor şi în râs al meu. A fost ceva de neuitat, o revelaţie cu mai multă moarte decât de obicei, dar şi cu mai multă bucurie decât moarte. Era ca şi cum aş fi intrat brusc, printr-un râs, în cor, sub pielea celui ce aveam să fiu ani de zile mai târziu: liber, liniştit, scriind nu cu glonţul scos din hoitul bietului Capitalism, ci cu un stilou scump, departe de blestemul şi de farmecul acelei vieţi de cal castrat, departe, într-o cameră mică, lângă somnul străin şi liniştit al iubitei mele, lângă aura portocalie şi albastră a unei lumânări, pe când afară ninge poate de o mie de ani fericiţi, cerul: sticlos, înmiresmând necazurile trecătoare ale lumii cu parfumul indescriptibil al nepăsării dumnezeieşti de spaţiu care a învins definitiv, nepăsarea devenind din ce în ce mai a noastră. Doamne! Ca o pasăre măiastră s-a-nfipt în mine acea clipă a râs-plânsului, ca despărţirea-n inimă, ca inima-n rugăciune, ca rugăciunea în Dumnezeu, pe când zborul şi sângele vieţii pe care n-o vom mai trăi şi pe care încă n-am trăit-o doar zburau, doar curgeau...” 

Literatură Paralelă: Anul în care s-a inventat lebăda (roman, București 1997)

O doamnă un pic mai bătrână decât Moartea

Nu mă îmbrăcasem bine ca să mor pe neașteptate. Liftul era un pic mai mare decât un sicriu. Ar mai fi încăput doar decorațiile, vreo carte, un dicționar, să zicem, și un fular. Cineva furase un spot, îl stricase pe celălalt, și, la intrare, aveai impresia că un craniu se uită la tine cu o oarecare ironie. Sau blândă dușmănie. Instinctiv, mi-am închis ochii și am aranjat bicicleta, punând roata din față lângă oglindă. M-am gândit că, în atâta beznă, nu se vedeau înjurăturile, petele de lichide stranii și nici organele genitale desenate cu vârful cheii, aflate mai mereu într-un soi de adăugire, înflorire, work in progress, parcă pentru a mai adăuga dovezi că Cernobîlul chiar se întâmplase. De multe ori preschimbasem penisuri în foarfeci și vagine în trandafiri. Alteori, jignit în gusturile vizuale, transformasem foarfeci în pescăruși și guri monstruoase în planete sau sâni. Mai corectasem cuvinte deochiate, scoțând din pulă popay, din pizdă pildă, din muie mare, din cur curcubeu sau curte etc.

Luminare


Un foarte scurt desen animat care poate fi denumit și ”semiotic”. Scurtă istorie a omului într-o lume a semnelor sau a unor semne care nu întotdeauna creează o lume.

Iulia Enkelana: A trebuit să amanetez diamantul (short film)


S y n o p s i s:

RO / A trebuit să amanetez diamantul

Frânturi din existența unei fete obișnuite la prima vedere, care visează în paralel cu viața de zi cu zi, spunându-și povești despre o realitate mult mai firească, umană și spirituală. Visurile adesea copilărești ale lui Liv se suprapun banalității și absurdului vieții cotidiene. Cu un calm neobișnuit, Liv mărturisește că a trebuit să amaneteze diamantul – fiecare va înțelege în felul său ce anume reprezintă acest diamant.

Genul - piesă cu un act și un omor



I.

Un birou mare, cu o fereastră cât peretele din față; un lampadar vechi în formă de caracatiță nepericuloasă, aproape veselă; două uși înalte, de lemn învechit, decorative; o masă lungă și masivă; zece fotolii îmbrăcate într-o stofă groasă, cu niște trandafiri imenși care, din cauza vechimii, par ruginiți.
Pereții nu s-au vopsit de mult, dar nu deranjează, creând impresia că zugravii au intenționat ceva vintage. În dreapta mesei, lângă ușa funcțională, stă Funcționarul II. Are în față un teanc de dosare.
În partea stângă a mesei, cu spatele spre scenă, s-a așezat Funcționarul I. Acesta cercetează anumite hârtii înmânate de către Funcționarul II, ține notițe, pune hârtiile în dreapta, iar foile cu notițe: în stânga, sub o ramă mare fără fotografie, unde pare a fi locul Șefului / Directorului / Președintelui.

Funcționarul I
Nu ne dă afară nimeni pe noi, stai liniștit. Vorba aia: capetele se schimbă, păduchii rămân.

Funcționarul II
Înțelept e poporul, nu?! Ce ne-am fi făcut, dacă n-ar fi fost poporul.

Funcționarul I
Tot nu ne-ar fi dat nimeni afară. Suntem genul de oameni care ies din birou cu picioarele înainte. Băga-mi-aș picioarele, să-mi bag...

FUNCȚIONARUL II
Nu te deranjează că ești ascultat?

FUNCȚIONARUL I
Cu toții suntem. Și cei care ne ascultă. Cred că și ei visează să-și bage picioarele.

FUNCȚIONARUL II
Depinde unde. Sunt ei, oare, atât de violenți?!

FUNCȚIONARUL I
Tu nu?!

FUNCȚIONARUL II
Nu. De ce?

FUNCȚIONARUL I
De ce ce?!

FUNCȚIONARUL II
Important este că nu ne dă nimeni afară. Altele se rezolvă. Pas cu pas. Personal, consider că cea mai mare nenorocire a unui om este să fie dat afară.

FUNCȚIONARUL I
Depinde unde și de unde. Că poți fi dat afară de unde nu ți-e locul și atunci nu mai e nicio nenorocire, ci o adevărată izbândă.

FUNCȚIONARUL II
M-am convins deja că locul nostru e aici. De mult. Nu?

FUNCȚIONARUL I
Altfel n-am fi fost aici... Câte capete s-au schimbat de când sunt eu aici... De fapt, cele mai multe au fost tăiate, chiar dacă s-au aplecat până nu se spune. Unele în chinuri cumplite, altele amorțite... Unele nici azi nu cred c-au realizat ce s-a întâmplat... Vorba poporului: le-a venit de unde nu se așteptau...

FUNCȚIONARUL II
Cum începem?

FUNCȚIONARUL I
Ca de obicei. Greii înainte. Mărunții – la sfârșit. Să ne menajăm și noi starea de spirit. Mărunții să fie în loc de dulce, că ăia grei sunt plin de amar și otravă. Deșii... deseori... ăia mărunți conțin mai multă otravă... Avem mulți?