Nu mă îmbrăcasem bine ca să mor pe
neașteptate. Liftul era un pic mai mare decât un sicriu. Ar mai fi încăput doar
decorațiile, vreo carte, un dicționar, să zicem, și un fular. Cineva furase un
spot, îl stricase pe celălalt, și, la intrare, aveai impresia că un craniu se
uită la tine cu o oarecare ironie. Sau blândă dușmănie. Instinctiv, mi-am
închis ochii și am aranjat bicicleta, punând roata din față lângă oglindă. M-am
gândit că, în atâta beznă, nu se vedeau înjurăturile, petele de lichide stranii
și nici organele genitale desenate cu vârful cheii, aflate mai mereu într-un
soi de adăugire, înflorire, work in progress, parcă pentru a mai adăuga dovezi
că Cernobîlul chiar se întâmplase. De multe ori preschimbasem penisuri în
foarfeci și vagine în trandafiri. Alteori, jignit în gusturile vizuale,
transformasem foarfeci în pescăruși și guri monstruoase în planete sau sâni.
Mai corectasem cuvinte deochiate, scoțând din pulă popay, din pizdă pildă, din muie mare, din cur curcubeu
sau curte etc.