I. Întâia noapte
Sufleurul stă în poziție de lumânare, cu craniul între palme.
SUFLEURUL (Cu ochii închiși)
Chestiune de
cadență-i viața, dragi mei
Ba chiar și
soarta, sper că nu sunteți mai mulți
Decât permite
azi o îngropare
Desfășurată-n
liniște și respectare-a legii
De nu auzi,
inutil vezi ceva
Iar eu acum am
bănuieli serioase
Că munca lângă
Fabrica de Sticlă
Mi-a ascuțit
auzul de putem jura
Că nu sunt
prinț, ci un ceasornicar
În cușca lui
zidită-n umbra gloriei
Zbătându-se câinește
să repare
Un ceas de
parc-ar repara chiar Timpul
Scuipând din
când în când plin de mânie
Sau doar de
crunta forță a obiceiului
Nu propriile
palme, ci ceva
Sau chiar pe
cineva ascuns
În lunga vale a
nevăzutului
Dar cine-a zis
sau cine a scris
Că nevăzutul e
doar vale și nu mare
Că Timpul sau
chiar ceasul merg mai bine
'nainte să se
strice sau, să zic,
După ciudata
caznă a reparării...
Lasă craniul pe podea, îl privește cu o oarecare duioșie, apoi îl ridică și îl aranjează în pălăria plină de flori și pene a unui costum de damă.
SUFLEURUL
Mai întâi voi sufla împrejur, ca să alungăm deochiul sau… mai exact: deurechiul… Într-adevăr se zice ”A văzut moartea cu ochii”, dar să mai vadă și cum sună moartea… Apoi să judece dacă se impune sau nu neologismul meu…
