I.
O
cameră spaţioasă, albă, cu o măsuţă rotundă şi cinci scaune de lemn împrejur.
Pe scaune, în locuri vizibile, scrie: Regizorul, Actorul I,
Actorul II, Actriţa, Dl. Nume Imposibil.
Pe
un soi de tabel de restaurant, unul dintre membrii juriului pare să fi scris cu
creta:
„Casting
pentru piesa care nu poate începe aşa. Pentru sănătatea tuturor, evitaţi
consumul excesiv de nesimţire, cinism şi orgoliu maladiv. Bun venit, vă dorim
succes!”
Deasupra
măsuţei stă un acoperiş vechi, sprijinit pe patru bare de lungimi diferite. Una
dintre bare imită Coloana Infinitului. Pe una dintre bare sunt desenaţi cu
creta câţiva pomi înfloriţi.
Între
măsuţă şi scenă sunt înşiruite câteva fotolii pentru spectatori.
Două
ferestre înalte fără geam, ceşti de cafea, scrumiere, câteva afişe cu portretele
actorilor. Un portret lipseşte. În centrul siluetei se poate citi: „De
ce a venit cel care lipseşte?!”
Pe
scenă, ca un covor, stă imaginea unui oraş plin de blocuri, ferestre de forme
şi dimensiuni diferite, unele aprinse, altele întunecate. Acelaşi oraş, cu
temeliile în sus şi vârfurile clădirilor în jos, se poate vedea ca prin ceaţă
şi în spatele scenei. Imaginile oraşului sugerează o clepsidră, în centrul
căreia se află camera de casting şi repetiţii.
Regizorul
Omul avea dreptate, deşi nu-i puteam da dreptate făţiş.
Actorul
I
Cum adică? Nu dăm dreptate, dacă nu câştigăm nimic. Sau
era altceva?
Regizorul
Adică „Piesa asta
nu poate începe aşa!”
Actriţa
Şi chiar nu începe aşa.
Actorul
I
Aşa cum?
Regizorul
Cum şi-a imaginat autorul.
Actorul
II
Iar autorul, citez, „n-a
fost chiar un ratat, doar că nu face diferenţa dintre turism şi exil. Or fi trăit el în toate ţările planetei, dar
prin moartea întâia n-a trecut”.
Actriţa
Superb spus.
Regizorul
Bagă şi un absolut,
că aduce noroc.
Actriţa
Poftim?
Actorul
I
Absolut
superb spus.
Actriţa
Dar dacă piesa asta nu poate începe aşa, ci aşa, regizorul va fi altul. La asta v-aţi gândit?