 |
| A.-Ch.Kycyku - TOPorul |
Nu trecuseră decât trei ore din clipa în care Unchiul împlinise nouăzeci de ani şi ceva pe pământ. Sprijinit de bastonul său plin de noduri, învelit în strălucirea blândă şi ameţitoare a unei stafii nobile, apăruse în faţa ferestrei mele, fără să dea vreun semn că-mi simţea măcar de bun simţ prezenţa, pe urmă se oprise în miezul curţii, la un pas de bradul nostru comun. Credeam că-i donează toamnei câteva minute intense din viaţa lui deosebită, în centrul curţii, sub bradul cu "aripi" argintii, ca să-i mulţumească sau să-i reproşeze câte ceva transcendentului. Era octombrie târziu, nu se auzeau sub bolta cerească decât cele trei tocuri nedespărţite ale Unchiului (plus bastonul).
Am renunţat la ce aveam de făcut, aşteptând înfrigurat bătăile "confidenţiale" ale Unchiului la uşă. Era cu neputinţă ca, la o asemenea seară aproape sfântă, el să nu vină să se plângă de vreun mărunţiş. Nu se lepădase de convingerea că, în spaţiul mioritic, dacă nu te plângi, dacă nu jeleşti ciclic, nu-ţi merge nimic. Sau ar fi venit, pur şi simplu, să-mi ţină vreo cuvântare din acelea pline de reticenţe. Reticenţele, în cel mai fericit caz, reprezentau grafic, golurile revoltătoare ale înţelepciunii mele.
Dar am aşteptat inutil.
