Casting sau Cortina nu mai separă nimic / Teatru

 

II.

 

Sub acoperiş.

 

Regizorul

Actorul I este xenofobul. El nu suportă străinii. I se spune şi Hm. Porecla lui spune multe, dacă nu chiar totul... Pe parcurs, se va putea observa că nici pe ai săi nu prea îi suportă. Îi crede laşi, trădători, vânduţi străinilor.

 

Exilantul

Lucrurile sunt cu mult mai simple de atât.

 

Regizorul

Mai vorbim. Actorul II este indiferentul. I se pune şi Nea Gazdă, deoarece găzduieşte un străin, un exilant... De reţinut altoirea cuvântului exil cu azil-ant... El o face pe gazda, ca să câştige un ban şi, eventual, să fie politically correct... La cât de rapid se schimbă lumea zilelor noastre, el vrea să nu-şi piardă liniştea. E ceva de genul: şi dacă rămân ai noştri la putere, şi dacă vin străinii, eu să mor în patul meu. Mielul blând suge din două mame, zice un popor. Sau din câte mame or fi... În esenţă, nici el nu suportă pe nimeni, dar nu simte asta.

 

Exilantul

Altfel spus: mărunţişurile i se par miracole, e convins că i se cuvin din naştere şi, implicit, nu vibrează la niciun miracol adevărat. Nu?

”Casting sau Cortina nu mai separă nimic” - onLine

Teatru

I.

 

O cameră spaţioasă, albă, cu o măsuţă rotundă şi cinci scaune de lemn împrejur. Pe scaune, în locuri vizibile, scrie: Regizorul, Actorul I, Actorul II, Actriţa, Dl. Nume Imposibil.

Pe un soi de tabel de restaurant, unul dintre membrii juriului pare să fi scris cu creta:

 

„Casting pentru piesa care nu poate începe aşa. Pentru sănătatea tuturor, evitaţi consumul excesiv de nesimţire, cinism şi orgoliu maladiv. Bun venit, vă dorim succes!”

 

Deasupra măsuţei stă un acoperiş vechi, sprijinit pe patru bare de lungimi diferite. Una dintre bare imită Coloana Infinitului. Pe una dintre bare sunt desenaţi cu creta câţiva pomi înfloriţi.

Între măsuţă şi scenă sunt înşiruite câteva fotolii pentru spectatori.

Două ferestre înalte fără geam, ceşti de cafea, scrumiere, câteva afişe cu portretele actorilor. Un portret lipseşte. În centrul siluetei se poate citi: „De ce a venit cel care lipseşte?!”

Pe scenă, ca un covor, stă imaginea unui oraş plin de blocuri, ferestre de forme şi dimensiuni diferite, unele aprinse, altele întunecate. Acelaşi oraş, cu temeliile în sus şi vârfurile clădirilor în jos, se poate vedea ca prin ceaţă şi în spatele scenei. Imaginile oraşului sugerează o clepsidră, în centrul căreia se află camera de casting şi repetiţii.

 

Regizorul

Omul avea dreptate, deşi nu-i puteam da dreptate făţiş.

 

Actorul I

Cum adică? Nu dăm dreptate, dacă nu câştigăm nimic. Sau era altceva?

 

Regizorul

Adică „Piesa asta nu poate începe aşa!”

 

Actriţa

Şi chiar nu începe aşa.

 

Actorul I

Aşa cum?

 

Regizorul

Cum şi-a imaginat autorul.

 

Actorul II

Iar autorul, citez, „n-a fost chiar un ratat, doar că nu face diferenţa dintre turism şi exil. Or fi trăit el în toate ţările planetei, dar prin moartea întâia n-a trecut”.

 

Actriţa

Superb spus.

 

Regizorul

Bagă şi un absolut, că aduce noroc.

 

Actriţa

Poftim?

 

Actorul I

Absolut superb spus.

 

Actriţa

Dar dacă piesa asta nu poate începe aşa, ci aşa, regizorul va fi altul. La asta v-aţi gândit?