"My last Million" - antologie / spectacol

onLine

Un singur ochi și, poate, ultimul...

Bărcuţe şi câteva solniţe de hârtie - de diferite dimensiuni – împrăştiate pe jos. Unele, mai mici, atârnă împreună cu câteva foi mari – scrise pe alocuri, sau nescrise –, cu fragmente şi suluri de papirus şi cu câteva volume (colorate sau alb-negru).

În centru, se vede un cearşaf care aminteşte fin şi de o carte deschisă, şi de pânzele unei corăbii. Imaginile pot fi proiectate pe acest cearşaf, uşor distorsionate, mai ales când vântul bate din spatele cearşafului, parcă ar fi nişte imagini-steaguri.

În celelalte colţuri ale scenei: fragmente ale unei lumi calde, făcută după asemănarea Cărţii: fotolii mici, rafturi, interioare, cărţi, o măsuţă, trei scaune, veioze, farfurii - toate au forma Cărţii sau sunt compuse din cărţi.

Un ochi luminos se mişcă încet prin şi peste obiectele descrise. Uneori se opreşte în spaţiile în care nu se află nimic. Atunci actorii încep să recite. Actorii sunt „dezveliţi” şi „acoperiţi” de întuneric după fiecare poem interpretat (rima: a-b-a-b).

La un moment dat, în faţa cearşafului-carte o să apară un amfiteatru în miniatură, făcut tot din cărţi. Unul dintre actori, în timp ce (se) recită, va aprinde în centrul amfiteatrului, o lumânare. Aceasta va rămâne acolo până la sfârşit, iar după ce se va stinge va fi înlocuită cu una identică, dar care nu va fi aprinsă.

Din când în când, actorii se vor plimba pe scenă – uneori mărşăluind, dansând, sau mergând în genunchi – hrănindu-se cu bucăţi de hârtie.

Trei actori – care pot forma împreună Corul

Corul – poate fi (şi) doar o voce din „nevăzut”

Poemele pot fi tipărite în hârtii ce seamănă cu bancnotele, smulse fiind din cărţi.

Ultimele poeme, cele rămase, pot fi aruncate înspre spectatori, în timp ce de sus „ninge” cu alte „bancnote”. 

Hârtii nemâncate

Corul: Există oameni care au supravieţuit hrănindu-se cu hârtie. Există chiar scriitori care mănâncă hârtie. Precursorul acestora este acel călugăr anonim care, cu mâna dreaptă scria, iar cu stânga mânca. Se spune că, într-o dimineaţă revelatorie, şi-a dat seama că mâncase tot ce scrisese.