”Sticking” - scenariu

Persoanele

NONA – 57 ani, nevăzătoare, singură, confecționează bețe de mâncare chinezească

MONA – 25 ani, balerină, își completează veniturile dansând prin nunți, botezuri și zile de naștere. Uneori, când o prietenă este bolnavă, Mona o înlocuiește și joacă rolul uneia dintre ursitoare

ANDY – 23 ani, șomer, fără studii superioare

Notă: Uneori, privit de ceilalți, chipul Nonei pare blurat.

  

*

I. EXT. BUCUREȘTIUL VECHI – ZI. TOAMNĂ.

Imagini ale unor clădiri vechi, interioare, curți, blazoane din București. Chipuri de statui și fragmente de basoreliefuri.

VO / Naratorul:

Suntem la București. Există și clădiri cu mult mai înalte decât acestea, cu mult mai pline de oameni. Dar cu mult mai puține fantome.

Apar de jos în sus ferestrele mai multor blocuri din anii 70-80, foarte înalte. Unele ferestre sunt deschise. Câțiva bărbați grași, în maiouri, fumează, scoțând afară doar mâinile, nasurile, câte un ochi, câte o barbă, și fum.

O bătrânică cu părul alb și îngrijit privește curioasă spre strada.

Pe o bancă doarme un vagabond îmbrăcat într-o veche uniformă militară.

VO, Naratorul:

Nu se știe cât de jos poate cădea omul la asemenea înălțimi. Nu este o greșeală: am zis la asemenea înălțimi, nu de la...

Dintr-o fereastră se vede o oglindă pătrată. În oglindă apare chipul Nonei, fără ochelari negri sau de vedere.

Se lasă brusc întunericul. Mâna Nonei, cu degete delicate și unghii vopsite în roșu cu picături negre (ca niște buburuze) arată încet de la stânga la dreapta și se oprește în fața oglinzii.

NONA

Aici e ibricul de cafea... aici borcanul cu cafea... aici lingurița de cafea... aici borcanul cu zahăr brun... poate doar vopsit, dar brun... aici aragazul... aici chibriturile... aici fereastra de unde nu se vede niciun munte... niciun alt bloc... iar aici este oglinda... unde trebuie să fiu eu... (Zâmbește) Nu vezi nimic, nu?

Relationshop [Film mut / Spectacol de balet]

Copyright: Ardian Kyçyku

P e r s o n a j e l e:

Actriţa care mânuieşte o păpuşă
Iubitul Actriţei, mai târziu – Soţul ei
Câteva prietene / cunoştinţe şi câţiva prieteni ai Actriţei
Trecători, curioşi, fani şi fane (interpretaţi de sus menţionaţii)
Două Păpuşi: una clasică, frumoasă, din copilăria Actriţei; cealaltă – mare, ”Actriţă”

Poate fi filmat și pe scena unui teatru.


I.

Actriţa citeşte ceva în camera ei. Cu mâna liberă leagănă uşor păpuşa copilăriei care stă pe o pernă. Camera este simplă, luminoasă, cu multe cărţi şi puţine haine care atârnă lângă bibliotecă.

Din partea stângă a scenei, de sus, coboară Iubitul Actriţei (ca un Deus ex machina). Momentul este misterios şi emoţionant, în culori autumnale şi lumini difuze. De departe Iubitul seamănă cu o statuie.
Cu gesturi stranii, de marionetă, oarecum contrariat, parcă trezit într-o planetă necioplită suficient, Iubitul aleargă în jurul camerei-casă a Actriţei, de afară, o cercetează, atinge pereţii – şi cu degetele, şi cu limba – apoi intră de la fereastră, nu din uşa.
După o clipă ce pare a fi prima vedere, Iubitul începe să-i exprime Actriţei dragostea. Uneori, Iubitul se uită în sus, creând impresia că aude voci şi recită.

Actriţa iese cu o oarecare duioşie şi durere din lumea cărţilor, îndrăgostită. Camera i se pare neîncăpătoare. Cartea şi păpuşa îi trezesc un zâmbet duios.

Iubitul începe să-i ţină o cuvântare idealistă. La un moment dat, el îngenunchează. Unul dintre genunchii săi striveşte cartea; celălalt – păpuşa. Din fereastră intră lumini multicolore şi ceaţă.

Actriţa este vrăjită de monologul Iubitului şi cumva suferă pentru că nu poate vorbi la fel de frumos.

Se lasă noaptea.

II.

Actriţa şi Iubitul fac dragoste pentru prima oară. Cu câteva clipe înainte de a se dărui, Actriţa ascunde păpuşa sub pat şi cartea sub pernă.

Iubitul ia perna şi o foloseşte pentru a uşura actul dragostei.

III.

În cameră: Actriţa plânge, iar Iubitul ţine o altă cuvântare, cu faţa spre fereastră. Din gesticulaţia lui, se creează impresia că cineva îl filmează, iar el ştie aceasta şi are grijă să nu rateze. Unele mişcări amintesc de promisiunile electorale, combinate cu înjurături.

IV.

Iubitul face câteva modificări în camera Actriţei, pentru a-şi face loc. Ei s-au hotărât să trăiască împreună.

Biblioteca este scoasă afară, ca să poată intra un pat dublu şi o oglindă mare. Oglinda este pusă pe peretele din faţă. Iubitul are o garderobă bogată mai ales în pantofi. Cutiile de pantofi ajung până sus. Unii pantofi atârnă de tavan, până jos, sau doar până la capetele lor. Uneori le trebuie să ocolească pantofi, ca să nu se lovească.

Iubitul vine cu alte cutii de pantofi, acum goale, şi le pune în jurul patului. Scoate din camera ultimele cărţi rămase, le stivuieşte afară, în curte, şi aruncă păpuşa printre ele.

[...]

Altele

Loc pentru o singură păpușă

poveste de filmat / film de povestit

2008

Un fost maistru, cândva foarte apreciat într-o fabrică de armament din Răsărit, împreună cu fiica sa, realizează manual nişte păpuşi mai puţin obişnuite. Clienţii lor şi-au pierdut oameni dragi – în realitate, în suflet sau doar în imaginaţie – şi vin să şi-i recupereze (înlocuiască, „învie”) cu ajutorul furnizorilor. Clienţii completează câteva formulare bine puse la punct, aduc fotografii, mărturii intime, descrieri esenţiale, frânturi de amintiri şi de vise întrerupte de obicei de moarte, şi, în schimbul unor sume de bani ce variază în funcţie de importanţa cazului, primesc păpuşile celor pierduţi. Păpuşile vor umple în viaţa lor golul lăsat de cei mulţi şi buni.

Întreprinderea ingenioasă a Tatălui şi a Fiicei nu se opreşte însă doar aici. De-a lungul Tranziţiei, unii clienţi au înlocuit, fără (sau cu?!) ştiinţa furnizorilor – oameni care încă sunt în viaţă, oameni deveniţi insuportabili, neîndrăgostiţi, de nerecunoscut, împietriţi, oameni care, după părerea celor ce le vor păpuşile, îngrămădesc spaţiul vital al celor încă vii, demonizându-l. Unii nu vor să scape de trecut, alţii vor să scape de prezent, cu orice preţ.

Dar nu numai oamenii pot deveni păpuşi. Obiecte precum armele, camerele de filmat, avioanele, vapoarele etc., îşi pot căpăta un cu totul alt sens (şi rost) trecând prin proba de spirit a materiei cenuşii şi a mâinii omeneşti, fiind „traduse” într-o altă materie primă.

Chiar şi cititorul acestor rânduri îşi are o păpuşă potenţială în filmul „Loc pentru o singură păpuşă” – şi invers – deşi în film şi în viaţă de obicei nu este loc decât pentru un singur om.

Synopsis

 *

O tablă neagră de şcoală, în care stă scris cu creta următorul paragraf:

„Singura noastră armă e arta. O artă numai pentru sufletul dumneavoastră”.

Treisprezece

secunde

de

întuneric.

O mânuţă catifelată de copil şterge paragraful de mai sus şi scrie cu creta:

Loc pentru o singură păpuşă

*

Mâna dreaptă a unei păpuşi se transformă într-o mână elegantă, cu unghiile îngrijite, dar nu ostentativ, fără inele sau vreo brăţară, care ţine cu vârful degetelor un ochi de sticlă.

Irisul este negru.

Mâna apropie ochiul de sticlă, îl cântăreşte, îl îndepărtează.

Vocea femeii:

- Credeţi că i se potriveşte? Dacă ochiul răposatei s-ar fi preschimbat într-un ochi de sticlă, ce ziceţi: ar fi devenit acest ochi sau un altul? E esenţial să aflăm adevărul. Altfel, nu iese.

Vocea unui bărbat tânăr:

- Chiar atât de mult contează?

Vocea femeii:

- Asta trebuie s-o ştiţi dumneavoastră.
A fost ochiul soţiei dumneavoastră, nu al meu sau al unui necunoscut.

Vocea bărbatului:

- Nu ştiu ce să zic. Nu-mi dau seama.

O uşă din lemn masiv. Se deschide. O cameră mică, în amurg, cu o masă de lemn în centru, un fotoliu pufos, câteva tablouri cu peisaje de toamnă. Pe masă este un sfeşnic de argint cu o lumânare neaprinsă.