În condiții culturale normale, Kuciuk ar fi
fost văzut ca un Marquez al Sud-Estului Europei (…) Kuciuk este copilul minune
al unei Românii care-și aduce aminte că odată se numea Tracia… Şi un caz din imediat. Romanul monumental Un trib glorios şi muribund, al
lui Ardian-Christian Kuciuk. Sînt foarte realist cînd spun că acest autor,
Ardian-Christian Kuciuk, este în vestibulul Nobel. Vasile Andru, Plural
Magazine (1999) și Geografia
sacră şi profană a vieţii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2015
Narațiunea lui Ardian-Christian Kyçyku este
într-adevăr o invitație generoasă la frumusețea sublimă, este distracția unui
echilibrist al limbii albaneze, al limba române, al tuturor limbilor lumii.
Kyçyku ar fi capabil să scrie un roman frumos chiar și într-o limbă din care el
nu a auzit niciun singur sunet. Acest gen de narator este. Bardul prin
excelență. Cel care absoarbe cititorul în poveste, îl subjugă literalmente cu
măiestrie, fără a-i ușura lectura, dar și fără a-l forța să-i urmeze subiectul. Într-o scurtă frază a lui Kyçyku
poți râde sau plânge isteric. De o asemenea dimensiune este intensitatea
scrierii sale, profunzimea umorului, penetrarea chirurgicală a bisturiului său,
abilitatea cu care împletește povestea. Elvira Dones, prefața
romanului Fluviile Saharei în limba italiană, 2011
“…
sunt și mai convins că Ardian Kuciuk, dacă nu are - ca să zic așa - două limbi
materne, e bilingv încă din copilărie. Pentru că nu se poate să scrie cu atâta
dezinvoltură, cu atât aplomb, să dea atâta culoare și ritm unor cuvinte pe care
le-ar fi învățat în școală sau după aceea”. Dan Grigorescu, Un
nou prozator, Cultura Națională, martie 1997
“33
de episoade dintr-o sagă ce prevestește o nouă mitologie balcanică, o alcătuire
violentă și senzuală, pervertind logosul și impunându-i hiperbola și oximoronul
în chip de legi nesmintite; 33 de trepte spre vârsta mântuirii și a
răscumpărării păcatelor pe crucea adulată cu o fervoare ce nu exclude polemica;
33 de stanțe ce transformă istoria în poem și poemul în viața unui poet nebun
de nebunia lumii - ce poate fi mai dulce decât această taină care se scrie,
parcă, singură? Ardian-Christian Kuciuk este una dintre marile revelații
ale prozei contemporane.” Dan-Silviu Boerescu, Noua
mitologie balcanică, art-Panorama, iunie 1998.
Deja
Albania mai are un autor de talie universală, nu grație cantității operelor, ci
grație stilului magic, arhitecturii întru totul nouă a multora dintre cărți,
mesajelor naționale și universale, cu un curaj intelectual neobișnuit (...)
Este aici și psihologia ”Femeilor” lui Bukowski, și realismul magic al lui
Marquez, și salturile pindarice ale lui Buzzati, și realismul tăios al lui
Balzac. O plămădire a tuturor stilurilor în stilul rar al unui autor care nu
putea să nu fie albanez născut între primitivism și civilizație, între legende
și fapte reale, între virginitatea naturii și dezvirginarea personalității
butaforice. Gazeta Albaneză, Tirana, Novruz Xh. Shehu
Ardian-Christian
Kuciuk: să nu ne scape caracterul de eveniment al prezenţei sale acum şi aici
şi, în genere, în literatura română. El nu este un albanez care scrie în
româneşte (…) ci un scriitor albanez în toată puterea cuvântului care a decis
să scrie şi în româneşte, reiterând, într-un fel, experienţa lui Panait
Istrati. Ardian-Christian Kuciuk este un Panait Istrati al literaturii albaneze
care a ales româna în locul francezei. Ziua, Mircea Martin
Prozator
vizionar, de o forţă uimitoare, practică o adevărată maieutică aplicată
memoriei universale, nu se poate abţine să nu foreze în pântecele de piatră al
mitului, să extragă rezultatul însângerat cu ambele mâini şi să ni-l arunce în
faţă împreună cu un torent de parabole menite adeseori să ascundă mai curând
decât să dezvăluie. Este uimitor întotdeauna procesul firesc (în acest caz)
prin care distopia universală ia naştere într-un "ambient" atât de
înscris normalităţii. Ziarul de Duminică, Bogdan Alexandru
Stănescu
Dincolo
de "realismul magic", care pare a caracteriza substanţa epică (şi
viziunea ontologică) a prozelor sale (un amestec insolit de realism, uneori
violent, lipsit de iluzii, cioranian, şi de imaginal "fabulatoriu",
folcloric, mitic, oniric, dintr-un eliadesc "timp suspendat", (...)
surprinde la Ardian-Christian Kuciuk expresivitatea neobişnuită a limbii române
în care scrie, de parca ar fi transgresat tacit în limba de adopţie tot
freamătul ocult al limbii albaneze. Pro-Saeculum, Ştefan Ioanid
... îl apreciez ca fiind unul dintre cei mai profunzi gânditori și scriitori albanezi, cu o estetică unică, nu numai în proză, unde se remarcă, ci în fiecare formă pe care a scris-o, lucrări, eseuri și scenarii. Arian Leka, România literară, 2024
Faptul
că în ţara sa de obârşie este privit şi potrivit pe aceeaşi treaptă cu un
scriitor de talia unui Ismail Kadare, iar faptul ca în România a fost asimilat
ca un „Márquez al Balcanilor”, ar putea spune multe şi chiar spune, în
ciuda unei tăceri „diplomatice” şi şovăielnice a criticii de specialitate
autohtone. În definitiv, avem de-a face cu un mare prozator, de care ar trebui
să fim mândri că respiră prin preajmă. Agora on-line, Paul
Vinicius
Cu
percepţia celui ce aşteaptă cu nerăbdare vârsta de 70 de ani (de ce, nici eu nu
ştiu), as spune ca Ardian-Christian Kuciuk este, la 40 de ani “si un firtal”,
cum ar zice Caragiale, un scriitor tot tânăr. Adica, la fel de tânăr ca
democraţia noastră “emergenta” și la fel de matur (ba nu, chiar bătrân-bătrân)
ca Balcanii. E tânăr pentru ca scrie mereu altfel și e bătrân căci e mare
meşter. A fost mai întâi aed al lumii albaneze, apoi al spaţiului balcanic, iar
acum este unul universal, al tuturor spatiilor. Inclusiv al spatiilor Vieţii și
Morţii și a fascinantei lor frontiere. Ziarul Informația,
Corneliu Vlad
Fără îndoială cel mai autentic purtător de cuvânt al acestei jumătăți de secol, realist și magic, simplu și complex, sincer, un uriaș al scrisului. (...) Home este un personaj mereu proaspăt, care trăiește tot timpul și nu moare niciodată, la fel ca Don Quijote, trecând prin vremi și uimind omenirea cu naivitatea și genialitatea sa. Romanele lui Kyçyku nu sunt povești obișnuite despre oameni și evenimente istorice, despre întâmplări interesante sau atracții vremelnice, cu frumuseți virtuale, pentru a petrece timpul și care nu folosesc nimănui. Dincolo de literatura cu care ne-am obișnuit ani de-a rândul, romanele sale reprezintă o viziune și o analiză, descifrare a existenței până la detalii ”rușinoase”, dar profund adevărate. Ardian-Christian Kyçyku este un mit al scrisului și a înțeles ca nimeni altul că literatura nu este o simplă povestire lineară. Mokra, Pogradec, Istref Haxhillari
În
această proză (…) cititorul poate gusta muzica unei alte lumi, unde ceva
superior trezește sufletul ce se stinge și unde omul este un corp nu de carne,
ci de suflet. Desigur, scriitorul Ardian-Christian Kyçyku izbutește cu o
virtuozitate stranie în care se contopesc armonios înțelepciunea lui ca autor,
sensibilitatea subtilă a omului și măiestria povestitorului. Koha
ditore, Prishtina, Ragip Sylaj
Metafizica
descrierii aduce aici un stil și o figurativitate literară perfecte, o vibrație
subtextuală care-ți face și mai tristă durerea decesului personajului ”Home”,
acesta din urmă purtând toată greutatea exilului. Personajul Home, acest Don
Quijote evadat și acest trist Jozef K. al Balcanilor deja va fi cioplit în
cerurile universal ale literaturii. TemA, Tirana, Dhurata
Hamzai
Acest
suav huligan intelectual e osândit să rămână acelaşi lucid ultrasensibil, aed
modern al vremurilor mereu zdruncinate din această parte blestemată de lume.
Tânărul prozator, cum îi spun unii, este, de fapt, bătrân şi bântuit ca
Balcanii. Dar un bântuit calm, care se mişcă printre Dulcile taine ale naşterii
şi ale morţii, ale Începutului şi Sfârşitului, cu un sictir de nemuritor sau
poate de fiinţă raţională venită din altă lume. Realitatea
românească, Corneliu Vlad
“În
noul său roman Un trib glorios și muribund (cea de-a treia
carte în limba română, după Anul în care s-a inventat lebăda, 1997,
și Dulcea taină a nebuniei, 1998), tânărul prozator
Ardian-Christian Kuciuk își continuă îndrăznețul proiect al unei noi mitologii
balcanice. Fundamentului iliro-trac i se suprapun temele istoriei
albaneze, dar și legendele sau ecourile de legendă ale spațiului otoman,
puternic asezonate cu tradițiile mai mult sau mai puțin ad-hoc ale amalgamului
de populații din interiorul faimosului “butoi cu pulbere” al Europei. O materie
atât de bogată se transformă aproape de la sine în mitologie, dar romancierul
o supune permanent, cu o senzuală violență, probei alegoriei, parabolei și metaforei,
reciclând mitemele și inventând altele noi, lăsând limba să evolueze baroc și
imprimându-i logosului o fervoare perversă. Rezultă cronica unei istorii
apocrife, cu nimic mai prejos decât cea consemnată de trecătoarele manuale,
superioară chiar la capitolul expresivitate grație curgerii ca de poem a unei
narațiuni îndelung cizelate. // Dacă spațiul înseamnă de la
sine istorie în acest context, o istorie ce rezultă din
concatenarea fabuloasă a unor stanțe păgâne și din proliferarea
ca-și-metastatică a informației epice inflaționată de hiperbolă și
oximoron, timpului îi revine misiunea de a re-dimensiona acest
material de o bogăție exuberantă, într-un tragic exercițiu de reflexivitate. De
aceea, protagonistul acestei entropii narative poartă un nume simbolic:
Sfârșitul. El este efectiv Sfârșitul unui mod de (supra-)viețuire, partitura
este într-adevăr “eposul unei uitări”, Enkelana, cetatea sa, nu poate fi decât
metonimia disoluției “gloriosului trib” balcanic. (...) Această carte
izbăvește “pântecele uriaș și atât de controversat al Memoriei”, care, deși
menit de un extraordinar ibric de aramă veche (demonetizare a demiurgiei prin
metafora, tutelară în roman, a tinichigeriei, Zeul nemaifiind un făurar
vizionar, ci un simplu meseriaș inspirat), nu-și poate învinge infertilitatea
cronică. Păcatul colectiv care trebuie răscumpărat este neasumarea istoriei,
a cărei uitare, programatic imunitară, este compensată aici printr-un surplus
de invenție epică. Polemica acestei tentative euristice de amploare, vizând
deopotrivă recuperarea unui spațiu și a unui timp adverse, este subînțeleasă.
Pentru Ardian-Christian Kuciuk, istoria nu e banală contemplație melancolică a
unor sfinte moaște, ci reconstrucție, bazată pe întregul arsenal mythos
& logos, a dimensiunii noastre interioare secrete, prin care - dincolo
de limitele viețuirii noastre efemer profane - coborâm în spațiu și timp spre
amarele rădăcini din care cresc fantasmele și spaimele subconștientului
colectiv. Dan-Silviu Boerescu, Cronica unei istorii
apocrife a blestematei Balcania Magna, “Un trib glorios și muribund”,
prefața primei ediții, 1998.
“În
paginile sale, Ardian-Christian Kuciuk depășește statutul limitat de
observator-comentator, asumându-și riscul poziției de filozof-vizionar,
efectuând un dureros exercițiu de reflexivitate pe marginea unui context
istoric tragic, desăvârșit, realizat prin amplitudinea simbolurilor și bogata
expresivitate. Țesând o narațiune neconvențională cu un amplu conținut
spiritual-tradițional, plin de corespondențe metaforice, autorul încearcă
patentarea unei noi formule epice, imprimând textului său sensibilitatea și vulcanismul
unui poem liric. Volumul suprapune imagini alternative ale unui film cinic de
război, în care spiritul de supraviețuire polemizează cu blestemul ascensiunii
către glorie a unui ‘trib balcanic’, reușind să pună în valoare puritatea și
noblețea celor mai profunde trăiri umane, demitizând astfel fantasmele și
ipocrizia subconștientului colectiv.” Irina Țolea, Ardian-Christian
Kuciuk propune proiectul unei noi mitologii balcanice, Jurnalul Național,
17 octombrie 1998
“…
un roman voluminos și fabulos, intitulat Un trib glorios și muribund,
scris cu mare ambiție și dezinvoltură, care-și propune nici mai mult, nici mai
puțin ca, în cheie parabolică, să reinventeze Balcanii. Autorul
manifestă o remarcabilă siguranță a scrierii, încât nu-ți vine să crezi că
totuși limba lui maternă nu e româna, ci albaneza. Acest tânăr Kadare
nerefugiat la Paris, ci la… București vine să ne amintească nouă, scriitorilor
și cititorilor români, că resursele fabulosului sunt inepuizabile (…) Adept al
metaforei centrifugale care se desfășoară pe multe pagini, inglobând
realitatea, indiferent dacă aceasta este evocare istorică, conflict între
personaje sau descriere peisagistică, Ardian Kuciuk dă impresia că poate face
orice, fiind viguros și deosebit de imaginativ.” Dan Stanca, Un
albanez scrie literatură în românește, România Liberă, 26 ianuarie 1999.
“Multiplicitatea
trăirilor din închisoare, ce alcătuiesc un fel de jurnal quasi-oniric al
personajului-narator (jurnal scris pe pereții celulei, ca și pe paginile
cărții), încap de fapt într-o odiseică (apud Joyce) unică zi, care absoarbe nu
doar trecutul și viitorul celui închis, ci și coordonatele temporale ale
întregii lumi ficționale. Această exemplaritate e obținută în ciuda
derizoriului și ridicolului faptelor - care își pierd parcă realitatea, se
anulează ca evenimente (reprezentabile verbal, prin verbe), substantivizându-se
(fără a căpăta însă substanță). Oana Fotache, Lacul fără
lebede, Luceafărul Nr. 25, iulie 1997.
“Textura
de-a dreptul mlăștinoasă a unora dintre pasaje reușește să redea marasmul
societăților concentraționale din această parte a lumii, cu intoleranța și
vulgaritatea ridicate la rang de credință națională. Specificul balcanic e greu
descriptibil pentru cei care nu au avut vreodată un contact direct cu mizeria
omniprezentă și atotputernică de pe aceste meleaguri. La nivelul
limbajului, o notă oarecum exotică o constituie expresiile și cuvintele
triviale, de obicei respinse de susținătorii unei literaturi ortodoxe până
dincolo de măduva oaselor. Penetrarea literaturii înalte cu imagini și note
discordante aduce un plus de vigoare, cu riscul de a-i șoca peste poate pe
apărătorii ‘valorilor strămoșești’. Ce nu (prea) îndrăznesc bravii noștri
prozatori autohtoni reușește să facă prin acest roman un ‘alien’, un străin,
un… albanez.” Alcor C. Crișan, Dragoste și lanțuri la
Porțile Orientului, Viața Românească, august 1997.
“… scriitorul pare să confirme că țările mici
și limbile lor de circulație restrânsă pot oferi autori importanți și cărți
extraordinare ca unică șansă de a intra în circuitul european, de a se impune
conștiinței europene. (…) Un trib glorios și muribund este o
carte fundamentală a Albaniei scrisă în limba română ca și cum româna ar fi
devenit peste noapte una dintre limbile oficiale de la ONU. Opțiunea autorului
este un pariu cu limba română câștigat, astfel încât românofonii interesați să
știe totul despre Albania și mai ales istoria sufletului albanez prin avatarii
săi mitopoetici, n-au decât să citească Un trib glorios și muribund.
/…/ Scene tari, păgâne, de mare plasticitate, alterează cu scenarii ale
fabulosului vecin cu transcendența, hipersenzorialul sau bilocația.” Geo
Vasile, Romanul mântuirii din robia uitării, Luceafărul, 30
decembrie 1998.
“ … este vorba de un roman de dragoste care
include un roman de închisoare. Dar lucrarea de față nu este numai atât.
Tânărul autor ne oferă un text dens, inovator, multifațetic, viguros și
îndrăzneț pe plan ideatic dar și stilistic, compus în mai multe niveluri, atât
în ceea ce privește oferta literară cât și receptarea ei - toate acestea punând
în evidență un talent aparte. /…/ Romanul se constituie, apoi, pe un alt plan,
într-o plângere istorică a ținuturilor balcanice, adună, parcă, cel puțin în
prima parte, transfigurate artistic, nenorocirile și plânsetele oamenilor, de-a
lungul multor veacuri, le esențializează și le dă expresie. /…/ Autorul rezervă
intenționat romanului său un anumit grad de dificultate la receptare,
neasigurând o lectură facilă, și asta în primul rând prin tehnica narativă la
care apelează: o tehnică narativă complicată, modernă, proustiană, cu schimbări
ale unghiului narației fără prevenirea cititorului, intersectarea fluxurilor
narative, uneori până la dicteu automat. /…/ Câteva cuvinte despre limbaj, care
este frust, coroziv, incomod, dur, anticalofil, cu expresii colocviale directe,
neconvenționale, uneori cu tentații ludice, ce duc la obscurizarea textului.
Toate acestea pot zgudui comoditatea lectorului tradițional. Ion Monafu, Un
tânăr talent din Albania, “Anul în care s-a inventat lebăda”, prefața
primei ediții, 1997.