Presa



În condiții culturale normale, Kuciuk ar fi fost văzut ca un Marquez al Sud-Estului Europei (…) Kuciuk este copilul minune al unei Românii care-și aduce aminte că odată se numea Tracia… Şi un caz din imediat. Romanul monumental Un trib glorios şi muribund, al lui Ardian-Christian Kuciuk. Sînt foarte realist cînd spun că acest autor, Ardian-Christian Kuciuk, este în vestibulul Nobel. Vasile Andru, Plural Magazine (1999) și Geografia sacră şi profană a vieţii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2015

Narațiunea lui Ardian-Christian Kyçyku este într-adevăr o invitație generoasă la frumusețea sublimă, este distracția unui echilibrist al limbii albaneze, al limba române, al tuturor limbilor lumii. Kyçyku ar fi capabil să scrie un roman frumos chiar și într-o limbă din care el nu a auzit niciun singur sunet. Acest gen de narator este. Bardul prin excelență. Cel care absoarbe cititorul în poveste, îl subjugă literalmente cu măiestrie, fără a-i ușura lectura, dar și fără a-l forța să-i urmeze subiectul. Într-o scurtă frază a lui Kyçyku poți râde sau plânge isteric. De o asemenea dimensiune este intensitatea scrierii sale, profunzimea umorului, penetrarea chirurgicală a bisturiului său, abilitatea cu care împletește povestea. Elvira Dones, prefața romanului Fluviile Saharei în limba italiană, 2011

“… sunt și mai convins că Ardian Kuciuk, dacă nu are - ca să zic așa - două limbi materne, e bilingv încă din copilărie. Pentru că nu se poate să scrie cu atâta dezinvoltură, cu atât aplomb, să dea atâta culoare și ritm unor cuvinte pe care le-ar fi învățat în școală sau după aceea”. Dan GrigorescuUn nou prozator, Cultura Națională, martie 1997

“33 de episoade dintr-o sagă ce prevestește o nouă mitologie balcanică, o alcătuire violentă și senzuală, pervertind logosul și impunându-i hiperbola și oximoronul în chip de legi nesmintite; 33 de trepte spre vârsta mântuirii și a răscumpărării păcatelor pe crucea adulată cu o fervoare ce nu exclude polemica; 33 de stanțe ce transformă istoria în poem și poemul în viața unui poet nebun de nebunia lumii - ce poate fi mai dulce decât această taină care se scrie, parcă, singură? Ardian-Christian Kuciuk este una dintre marile revelații ale prozei contemporane.” Dan-Silviu BoerescuNoua mitologie balcanică, art-Panorama, iunie 1998.

Deja Albania mai are un autor de talie universală, nu grație cantității operelor, ci grație stilului magic, arhitecturii întru totul nouă a multora dintre cărți, mesajelor naționale și universale, cu un curaj intelectual neobișnuit (...) Este aici și psihologia ”Femeilor” lui Bukowski, și realismul magic al lui Marquez, și salturile pindarice ale lui Buzzati, și realismul tăios al lui Balzac. O plămădire a tuturor stilurilor în stilul rar al unui autor care nu putea să nu fie albanez născut între primitivism și civilizație, între legende și fapte reale, între virginitatea naturii și dezvirginarea personalității butaforice. Gazeta Albaneză, Tirana, Novruz Xh. Shehu

Ardian-Christian Kuciuk: să nu ne scape caracterul de eveniment al prezenţei sale acum şi aici şi, în genere, în literatura română. El nu este un albanez care scrie în româneşte (…) ci un scriitor albanez în toată puterea cuvântului care a decis să scrie şi în româneşte, reiterând, într-un fel, experienţa lui Panait Istrati. Ardian-Christian Kuciuk este un Panait Istrati al literaturii albaneze care a ales româna în locul francezei. Ziua, Mircea Martin

Ardian Kycyku, un foarte talentat prozator bilingv, un nume de primă importanţă în ambele literaturi, română şi albaneză. Eugen UricaruBalcanii și Europa, București

Prozator vizionar, de o forţă uimitoare, practică o adevărată maieutică aplicată memoriei universale, nu se poate abţine să nu foreze în pântecele de piatră al mitului, să extragă rezultatul însângerat cu ambele mâini şi să ni-l arunce în faţă împreună cu un torent de parabole menite adeseori să ascundă mai curând decât să dezvăluie. Este uimitor întotdeauna procesul firesc (în acest caz) prin care distopia universală ia naştere într-un "ambient" atât de înscris normalităţii. Ziarul de Duminică, Bogdan Alexandru Stănescu

Dincolo de "realismul magic", care pare a caracteriza substanţa epică (şi viziunea ontologică) a prozelor sale (un amestec insolit de realism, uneori violent, lipsit de iluzii, cioranian, şi de imaginal "fabulatoriu", folcloric, mitic, oniric, dintr-un eliadesc "timp suspendat", (...) surprinde la Ardian-Christian Kuciuk expresivitatea neobişnuită a limbii române în care scrie, de parca ar fi transgresat tacit în limba de adopţie tot freamătul ocult al limbii albaneze. Pro-Saeculum, Ştefan Ioanid

... îl apreciez ca fiind unul dintre cei mai profunzi gânditori și scriitori albanezi, cu o estetică unică, nu numai în proză, unde se remarcă, ci în fiecare formă pe care a scris-o, lucrări, eseuri și scenarii. Arian Leka, România literară, 2024

Ardian-Christian Kuciuk are două patrii literare, glorificate de el în ceea ce scrie. Pentru Albania simte responsabilitatea pe care o ai faţă de locul naşterii şi al primelor cuvinte. România este o opţiune spirituală pe care nu ar schimba-o cu nimic altceva. Venit dintr-un tărâm oglindit în miticul Ohrid şi dintr-o mutilantă, sălbatică represiune ideologică, istoria prozei lui este, de fapt, triumful unui talent uriaş. Ed. Humanitas, Iolanda Malamen

Faptul că în ţara sa de obârşie este privit şi potrivit pe aceeaşi treaptă cu un scriitor de talia unui Ismail Kadare, iar faptul ca în România a fost asimilat ca un „Márquez al Balcanilor”, ar putea spune multe şi chiar spune, în ciuda unei tăceri „diplomatice” şi şovăielnice a criticii de specialitate autohtone. În definitiv, avem de-a face cu un mare prozator, de care ar trebui să fim mândri că respiră prin preajmă. Agora on-line, Paul Vinicius

Cu percepţia celui ce aşteaptă cu nerăbdare vârsta de 70 de ani (de ce, nici eu nu ştiu), as spune ca Ardian-Christian Kuciuk este, la 40 de ani “si un firtal”, cum ar zice Caragiale, un scriitor tot tânăr. Adica, la fel de tânăr ca democraţia noastră “emergenta” și la fel de matur (ba nu, chiar bătrân-bătrân) ca Balcanii. E tânăr pentru ca scrie mereu altfel și e bătrân căci e mare meşter. A fost mai întâi aed al lumii albaneze, apoi al spaţiului balcanic, iar acum este unul universal, al tuturor spatiilor. Inclusiv al spatiilor Vieţii și Morţii și a fascinantei lor frontiere. Ziarul Informația, Corneliu Vlad

Fără îndoială cel mai autentic purtător de cuvânt al acestei jumătăți de secol, realist și magic, simplu și complex, sincer, un uriaș al scrisului. (...) Home este un personaj mereu proaspăt, care trăiește tot timpul și nu moare niciodată, la fel ca Don Quijote, trecând prin vremi și uimind omenirea cu naivitatea și genialitatea sa. Romanele lui Kyçyku nu sunt povești obișnuite despre oameni și evenimente istorice, despre întâmplări interesante sau atracții vremelnice, cu frumuseți virtuale, pentru a petrece timpul și care nu folosesc nimănui. Dincolo de literatura cu care ne-am obișnuit ani de-a rândul, romanele sale reprezintă o viziune și o analiză, descifrare a existenței până la detalii ”rușinoase”, dar profund adevărate. Ardian-Christian Kyçyku este un mit al scrisului și a înțeles ca nimeni altul că literatura nu este o simplă povestire lineară. Mokra, Pogradec, Istref Haxhillari

În această proză (…) cititorul poate gusta muzica unei alte lumi, unde ceva superior trezește sufletul ce se stinge și unde omul este un corp nu de carne, ci de suflet. Desigur, scriitorul Ardian-Christian Kyçyku izbutește cu o virtuozitate stranie în care se contopesc armonios înțelepciunea lui ca autor, sensibilitatea subtilă a omului și măiestria povestitorului. Koha ditore, Prishtina, Ragip Sylaj

Metafizica descrierii aduce aici un stil și o figurativitate literară perfecte, o vibrație subtextuală care-ți face și mai tristă durerea decesului personajului ”Home”, acesta din urmă purtând toată greutatea exilului. Personajul Home, acest Don Quijote evadat și acest trist Jozef K. al Balcanilor deja va fi cioplit în cerurile universal ale literaturii. TemA, Tirana, Dhurata Hamzai

Gustul pe care ți-l lasă citirea operei sale se poate ”descifra” ca un proces în care intuiția, dansând cu imaginația, oferă o realitate eternă (indiferent de mișcările emotive și ale detemporizării). Fiind el însuși un ”plecat”, autorul cunoaște prea bine ”tremurul”, alunecarea ”podelelor”, sau învârtirea cerurilor. Metropol, Tirana, Blerina Goce

Acest suav huligan intelectual e osândit să rămână acelaşi lucid ultrasensibil, aed modern al vremurilor mereu zdruncinate din această parte blestemată de lume. Tânărul prozator, cum îi spun unii, este, de fapt, bătrân şi bântuit ca Balcanii. Dar un bântuit calm, care se mişcă printre Dulcile taine ale naşterii şi ale morţii, ale Începutului şi Sfârşitului, cu un sictir de nemuritor sau poate de fiinţă raţională venită din altă lume. Realitatea românească, Corneliu Vlad

Se poate spune fără ezitare că acest autor este cel mai fructuos autor al literelor albaneze în ultima sută de ani! De câte ori citeşti o carte (roman) al tânărului genial al literelor albaneze, celui numit Ardian-Christian Kuciuk, de atâtea ori vei rămâne uimit. (…) De câţiva ani el stă la „pândă” în Bucureştii României şi, aproape în fiecare an, scoate din „fabrica” sa literară câte un roman de o valoare extraordinară şi incontestabilă. Avem în vedere în primul rând romanele „Ochi”, „Îngerii de prisos”, „Home” şi practic toate cărţile pe care le-a scris între timp acest geniu al literelor albaneze (…) Bota sot, TemA, Bajram Sefaj

Ardian-Christian Kuciuk a ajuns încă de pe acum foarte departe şi foarte sus cu opera lui. Acolo, la foarte departe şi foarte suspot ajunge nu cei care au picioare puternice de mers şi ştiu să facă figuri, ci cei pe care destinul i-a ales. Şi destinul, din fericire, alege rar şi fără greş. Gazeta Atenei, TemA, Hiqmet Meçaj

La jumătatea dantescă a vieţii sale, Ardian-Christian Kuciuk are o bibliografie pentru care seniorii scrisului românesc l-ar invidia. Încă din 1988, încătuşată de o dictatură schizofrenică de cel mai înalt grad, Tirana literară îi dădea lui Kuciuk un premiu naţional pentru romanul “Triumful lui Proteu”. Simbolic titlu! Pentru că Proteu este autorul însuşi, cu oscilaţiile sale între nuvelă şi roman, literatură şi pictură, filologie şi teologie, poezie şi jurnalistică, şi şirul dubletelor poate continua… S-a afirmat cu o formulă fericită că acest albanez stabilit în România poate fi numit “un Marquez al Balcanilor”. Dar proza lui, uneori laconică, alteori voluminoasă, nu descifrează doar geografia îngustă a unui spaţiu blestemat, ci şi condiţia umană autentică. În adâncul fiinţei sale, Kuciuk este un filozof pentru care lumea nu mai are taine chiar dacă deocamdată se ascunde în negură. Asediu – roman scris cu foarte puţine ghilimeleprefaţă, Ioan Adam

“În noul său roman Un trib glorios și muribund (cea de-a treia carte în limba română, după Anul în care s-a inventat lebăda, 1997, și Dulcea taină a nebuniei, 1998), tânărul prozator Ardian-Christian Kuciuk își continuă îndrăznețul proiect al unei noi mitologii balcanice. Fundamentului iliro-trac i se suprapun temele istoriei albaneze, dar și legendele sau ecourile de legendă ale spațiului otoman, puternic ase­zonate cu tradițiile mai mult sau mai puțin ad-hoc ale amalgamului de populații din interiorul faimosului “butoi cu pulbere” al Europei. O ma­terie atât de bogată se transformă aproape de la sine în mitologie, dar roman­cierul o su­pune permanent, cu o senzuală violență, probei alegoriei, parabolei și metaforei, reciclând mitemele și inventând altele noi, lăsând limba să evolueze baroc și imprimându-i logosului o fervoare perversă. Rezultă cronica unei istorii apocrife, cu nimic mai prejos decât cea consemnată de trecătoarele manuale, superioară chiar la capitolul expresivitate grație curgerii ca de poem a unei narațiuni îndelung cizelate. // Dacă spațiul înseamnă de la sine istorie în acest context, o istorie ce rezultă din concatenarea fabuloasă a unor stanțe păgâne și din proliferarea ca-și-metastatică a informației epice inflaționată de hiperbolă și oximoron, timpului îi revine misiunea de a re-dimensiona acest material de o bogăție exuberantă, într-un tragic exercițiu de reflexivitate. De aceea, protagonistul acestei entropii narative poartă un nume simbolic: Sfârșitul. El este efectiv Sfârșitul unui mod de (supra-)viețuire, partitura este într-adevăr “eposul unei uitări”, Enkelana, cetatea sa, nu poate fi decât me­tonimia disoluției “gloriosului trib” balcanic. (...) Această carte izbăvește “pântecele uriaș și atât de controversat al Memoriei”, care, deși menit de un extraordinar ibric de aramă veche (demonetizare a demiurgiei prin metafora, tutelară în roman, a tinichigeriei, Zeul nemaifiind un făurar vizionar, ci un simplu meseriaș inspirat), nu-și poate învinge infertilitatea cronică. Păcatul colectiv care trebuie răscumpărat este neasumarea istoriei, a cărei uitare, programatic imunitară, este compensată aici printr-un surplus de invenție epică. Polemica acestei tentative euristice de amploare, vizând deopotrivă recuperarea unui spațiu și a unui timp adverse, este subînțeleasă. Pentru Ardian-Christian Kuciuk, istoria nu e banală contemplație melancolică a unor sfinte moaște, ci reconstrucție, bazată pe întregul arsenal mythos & logos, a dimensiunii noastre interioare secrete, prin care - dincolo de limitele viețuirii noastre efemer profane - coborâm în spațiu și timp spre amarele rădăcini din care cresc fantasmele și spaimele subconștientului colectiv. Dan-Silviu BoerescuCronica unei istorii apocrife a blestematei Balcania Magna, “Un trib glorios și muribund”, prefața primei ediții, 1998.

“În paginile sale, Ardian-Christian Kuciuk depășește statutul limitat de observator-comentator, asumându-și riscul poziției de filozof-vizionar, efectuând un dureros exercițiu de reflexivitate pe marginea unui context istoric tragic, desăvârșit, realizat prin amplitudinea simbolurilor și bogata expresivitate. Țesând o narațiune neconvențională cu un amplu conținut spiritual-tradițional, plin de corespondențe metaforice, autorul încearcă patentarea unei noi formule epice, imprimând textului său sensibilitatea și vulcanismul unui poem liric. Volumul suprapune imagini alternative ale unui film cinic de război, în care spiritul de supraviețuire polemizează cu blestemul ascensiunii către glorie a unui ‘trib balcanic’, reușind să pună în valoare puritatea și noblețea celor mai profunde trăiri umane, demitizând astfel fantasmele și ipocrizia subconștientului colectiv.” Irina ȚoleaArdian-Christian Kuciuk propune proiectul unei noi mitologii balcanice, Jurnalul Național, 17 octombrie 1998

“… un roman voluminos și fabulos, intitulat Un trib glorios și muribund, scris cu mare ambiție și dezinvoltură, care-și propune nici mai mult, nici mai puțin ca, în cheie parabolică, să reinventeze Balcanii. Autorul manifestă o remarcabilă siguranță a scrierii, încât nu-ți vine să crezi că totuși limba lui maternă nu e româna, ci albaneza. Acest tânăr Kadare nerefugiat la Paris, ci la… București vine să ne amintească nouă, scriitorilor și cititorilor români, că resursele fabulosului sunt inepuizabile (…) Adept al metaforei centrifugale care se desfășoară pe multe pagini, inglobând realitatea, indiferent dacă aceasta este evocare istorică, conflict între personaje sau descriere peisagistică, Ardian Kuciuk dă impresia că poate face orice, fiind viguros și deosebit de imaginativ.” Dan StancaUn albanez scrie literatură în românește, România Liberă, 26 ianuarie 1999.

“Multiplicitatea trăirilor din închisoare, ce alcătuiesc un fel de jurnal quasi-oniric al personajului-narator (jurnal scris pe pereții celulei, ca și pe paginile cărții), încap de fapt într-o odiseică (apud Joyce) unică zi, care absoarbe nu doar trecutul și viitorul celui închis, ci și coordonatele temporale ale întregii lumi ficționale. Această exemplaritate e obținută în ciuda derizoriului și ridicolului faptelor - care își pierd parcă realitatea, se anulează ca evenimente (reprezentabile verbal, prin verbe), substantivizându-se (fără a căpăta însă substanță). Oana FotacheLacul fără lebede, Luceafărul Nr. 25, iulie 1997.

“Textura de-a dreptul mlăștinoasă a unora dintre pasaje reușește să redea marasmul societăților concentraționale din această parte a lumii, cu intoleranța și vulgaritatea ridicate la rang de credință națională. Specificul balcanic e greu descriptibil pentru cei care nu au avut vreodată un contact direct cu mizeria omniprezentă și atotputernică de pe aceste meleaguri. La nivelul limbajului, o notă oarecum exotică o constituie expresiile și cuvintele triviale, de obicei respinse de susținătorii unei literaturi ortodoxe până dincolo de măduva oaselor. Penetrarea literaturii înalte cu imagini și note discordante aduce un plus de vigoare, cu riscul de a-i șoca peste poate pe apărătorii ‘valorilor strămoșești’. Ce nu (prea) îndrăznesc bravii noștri prozatori autohtoni reușește să facă prin acest roman un ‘alien’, un străin, un… albanez.” Alcor C. CrișanDragoste și lanțuri la Porțile Orientului, Viața Românească, august 1997.

“… scriitorul pare să confirme că țările mici și limbile lor de circulație restrânsă pot oferi autori importanți și cărți extraordinare ca unică șansă de a intra în circuitul european, de a se impune conștiinței europene. (…) Un trib glorios și muribund este o carte fundamentală a Albaniei scrisă în limba română ca și cum româna ar fi devenit peste noapte una dintre limbile oficiale de la ONU. Opțiunea autorului este un pariu cu limba română câștigat, astfel încât românofonii interesați să știe totul despre Albania și mai ales istoria sufletului albanez prin avatarii săi mitopoetici, n-au decât să citească Un trib glorios și muribund. /…/ Scene tari, păgâne, de mare plasticitate, alterează cu scenarii ale fabulosului vecin cu transcendența, hipersenzorialul sau bilocația.” Geo VasileRomanul mântuirii din robia uitării, Luceafărul, 30 decembrie 1998.

“ … este vorba de un roman de dragoste care include un roman de închisoare. Dar lucrarea de față nu este numai atât. Tânărul autor ne oferă un text dens, inovator, multifațetic, viguros și îndrăzneț pe plan ideatic dar și stilistic, compus în mai multe niveluri, atât în ceea ce privește oferta literară cât și receptarea ei - toate acestea punând în evidență un talent aparte. /…/ Romanul se constituie, apoi, pe un alt plan, într-o plângere istorică a ținuturilor balcanice, adună, parcă, cel puțin în prima parte, transfigurate artistic, nenorocirile și plânsetele oamenilor, de-a lungul multor veacuri, le esențializează și le dă expresie. /…/ Autorul rezervă intenționat romanului său un anumit grad de dificultate la receptare, neasigurând o lectură facilă, și asta în primul rând prin tehnica narativă la care apelează: o tehnică narativă complicată, modernă, proustiană, cu schimbări ale unghiului narației fără prevenirea cititorului, intersectarea fluxurilor narative, uneori până la dicteu automat. /…/ Câteva cuvinte despre limbaj, care este frust, coroziv, incomod, dur, anticalofil, cu expresii colocviale directe, neconvenționale, uneori cu tentații ludice, ce duc la obscurizarea textului. Toate acestea pot zgudui comoditatea lectorului tradițional. Ion MonafuUn tânăr talent din Albania, “Anul în care s-a inventat lebăda”, prefața primei ediții, 1997.

“Dar nu pot să nu încerc a sublinia aici valoarea excepțională a unui scriitor, din întîmplare, ca și Istrati, eminamente balcanic. Adică eminamente poliedric și eminamente proteic. Este vorba de Ardian-Christian Kuciuk, scriitor albanez stabilit de un deceniu în România, țară a cărei limbă o stăpînește cu virtuozitate, pînă la redactarea unor texte literare de anvergură chiar în romînește. Autorul prezintă pentru noi – cel puțin din această perspectivă, a asumării unei duble identități lingvistice – un interes cu totul aparte. Născut la 23 august 1969 la Pogradec, oraș albanez de pe malul lacului Ohrid, care va constitui cadrul natural și socio-uman predilect al mai tuturor scrierilor sale de pînă acum (și, nu mă îndoiesc, și al celor viitoare, după cum vom încerca să dovedim mai departe) – Ardian-Christian Kuciuk ne apare deja drept una din siluetele de calibru ale prozei de azi fie ea romînească, albaneză, balcanică ori continentală. Căci, valoarea acestui autor depășește – după umila noastră părere – frontierele unei patrii și ale unei regiuni geografice, tinzînd spre o exprimare în forță, spre utilizarea unui registru de simboluri copleșitoare, transgresînd un univers limitat la o anume apartenență geografică (…) Ardian-Christian Kuciuk este deja un maestru al “tratamentului fabulatoriu” (pentru a prelua o sintagmă nedelciană). El are capacitatea de a crea un univers specular colosal, în care chipurile eroilor se modifică, în funcție de unghiul refracției temporale. De aceea, cele 33 de secvențe epice din Dulcea taină a nebuniei se pot reuni și respinge, ca într-un joc al ocheanului, făcînd și desfăcînd combinații multiple, ce-și găsesc însă, indiferent de unghiul pe care-l formează logica și chiar unitatea ansamblului epic originar. Chair dacă în Un trib glorios și muribund - carte ce poate aspira la statutul de capodoperă - eruditul personaj Iscălitor Întîi inventează o limbă esperanto a prezentului și una disperanto a viitorului, “declarînd că fusese ales să salveze memoria orașului” și “fiind mîndru de limba pe care numai el putea s-o citească”. Titus VîjeuUn Marquez balcanic, 2001.