"Dar mai întâi a răpit-o printr-o altă
invenţie uluitoare; o cu totul nouă meserie, o meserie nemaiauzită.
Efigenia rămăsese înmărmurită ascultând
vitejiile neamului Toacă, de la Marele Descântec al lui tata socru, până
la ibricele sculătoare, povestite cu umorul de neîntrecut al Mamei Mamelor, dar
noua născocire a Sfârşitului, cea de după lucrarea oraşului, aproape că
a dus-o la un orgasm spontan.
Deja se vedea soţie a lui, mireasă de vis,
admirată de toţi orăşenii, admirată chiar de soldaţii străini, chiar de marele
Sultan, care profitase şi dânsul câte ceva din duhul ibricelor sculătoare.
Se vedea mireasa unui băiat-minune care dăruise deja oraşelor – judecând după mişcările graniţei – o întreagă oaste de copii zămisliţi sub zodia ibricelor. Mireasa unui mare înţelept, a unui mare profet, a primului îmblânzitor de ceşti de cafea, din lume.