Si nën qiell / Ca sub cer / Like under the Sky – fragment

Rrëfilm nga A.-Ch. Kyçyku

În rolul Martorului (VO): Ligoraq Riza

[RO]

Poemele sunau cam în felul următor:

O ţigară fără filtru / o cafea cu zahăr / un ceeeai /

Un măr / două curmale / o pagină de matematică /

Zece leka vechi / cinci leka noi / un doolaar /

Trei cărţi subţiri / două cărţi groase / nu contează autoru' acu' /

O peniţă / o călimară / un stilou / o bomboană /

O insignă / douăzeci bucăţi timbre / câinele bălan / canarul portocaliu /

Binoclul c-un ochi, monoclul cu două lentile, pana albastră, o plimbare cu barca /

Două vârfuri de peniţă / tricoul verde / o pensulă / un caiet de desen

Inelul de argint / două lănţișoare / trei perechi de cercei / cravata cu steluţe /

Patru inele de aur / două ghiuluri cu pietre scumpe / unul cu cap de vultur /

Unul cu cap de șarpe / un sandviș / sandviș / două măsline / o cană / opt farfurii /

Like under the sky

 

In the game / in life:

the Witness - the pseudonym of a boy

from the age of 13 until shortly after death

 

Their voices were heard as if they were underwater. We imagined them locked up in bubbles made somehow out of soap, or like those that represent dreams in drawings, and I smiled.

Our smiles disappeared just like bubbles as well, but they were hard to be noticed by someone. For years, not one of them had the curiosity, nor did they try or struggle to translate our smiles. They believed them to be as last bubbles, from the category of those who leave the dying before they even gave up the ghost, or with the exit of their souls, as if the soul was just air enclosed in bubbles and couldn’t mix with water.

When the twilight melted into the night, and by courtesy of the deep blue just like stings, the stars gathered above us, we had the impression that all the bubbles of the day had been just some kind of translucent eggs. They rose to the thin layer where the waters met with the skies, with the closeness of the stars to the waters, and burst gently, as if in a deafness. The stars were turning into snowflakes or crystal flowers.

Everything resembled somehow the fertilization, but not so much that of the flowers, but more of the fish that danced around us.

Ca sub cer [short film]

 

… că iubirile veneau și se duceau.
Căci trecuseră cine știe câţi ani, câte invitaţii, câte strigăte, câte bocete, câţi oameni, câte filme, câte pierderi de speranţe, și neputinţa noastră de a ne sătura unul de celălalt se putea explica inclusiv știinţific, vasăzică:
Ori dispreţ, ură inexplicabilă și răzbunare faţă de ei,
Ori boală insuficient cercetată și, implicit, fără leac, sau mai rău: incurabilă,
Ori dragoste nebună faţă de noi înșine,
Ori moarte,
Ori altceva care nu găsește răspuns.
Noi ne-am adus încă o dată aminte, fără a ne lua privirile unul de la altul, că nu se știa unde ne aveam trupurile și dacă le mai aveam undeva; ne-am amintit cu un dor necunoscut și cu o duioșie dincolo de vârstă, de începuturile acelei întâmplări și de cele mai sensibile versuri ale acelui poem. / Ca sub cer

*

[EN] ... that love came and went.
For who knew how many years had passed by, how many invitations, how many cries, how many wailings, how many people, how many films, how many losses of hope, and our inability to tire of each other could be explained scientifically even:
Either disdain, unexplainable hatred, and revenge against them,
Or an understudied disease, and implicitly, without a cure, or worse: incurable,
Or mad love for ourselves,
Or death,
Or something else that can’t find an answer.
We remembered once more, without taking our eyes off each other, for we didn’t know where our bodies were or if we still had them somewhere; we remembered with an unknown longing/yearning, and with a tenderness beyond age, of the beginnings of that story, and of the most sensitive verses of that poem. / Like under the sky [Translated by Monica Vișovan]

All Rights reserved

Ca sub cer

În joc / în viață:

MARTORUL – pseudonimul unui băiat

de la vârsta de 13 ani până puțin după moarte

 

Vocile lor se auzeau ca sub apă. Ni-i imaginam închiși în balonașe oarecum de săpun, sau aidoma celor care reprezintă visele în desene, și zâmbeam. 

Zâmbetele noastre dispăreau tot ca niște balonașe, dar greu să le observe cineva. Ani de-a rândul, niciunul dintre ei n-avusese curiozitatea și nici nu se chinuise să traducă zâmbetele noastre. Le credeau balonașe ultime, din categoria celor ce îl părăsesc pe muribund înainte de a-și da sufletul, sau odată cu ieșirea sufletului, de parcă sufletul era doar aer închis în balonașe și nu se poate amesteca cu apa. 

Wie unter dem Himmel

Ihre Stimmen klangen wie unter Wasser. Wir stellten sie uns wie in Seifen- oder wie in gezeichneten Traumblasen vor und wir lächelten. Unsere Lächeln entfernten sich wie die Blasen, die kaum beachtet wurden. Seit Jahren war niemand von ihnen neugierig und gab sich die Mühe, unsere aufrichtigen Lächeln zu übersetzen. Sie hielten sie für die letzten Blasen eines Sterblichen, bevor oder wenn er die Seele aushaucht, als ob die Seele in einer Blase eingeschlossene Luft wäre und sich mit dem Wasser nicht vermischen würde. Als sich die Dämmerung am Abend auflöste und sich aus dem tiefen Blau Sterne über uns wie Stachel versammelten, schien es uns, als ob alle Blasen des Tages durchsichtige Eier wären. Sie stiegen zur dünnen Schicht hinauf, wo sich die Wasser mit den Sternenhimmeln berührten, und sie zerplatzten sanft und geräuschlos. Die Sterne verwandelten sich in Schneeflocken und Kristallblumen. Das Ganze ähnelte der Befruchtung, aber weniger der von Blumen, eher der von Fischen, die um uns herumtanzten. An Winterabenden nahmen Schneeflocken den Platz der Sterne ein, aber die Befruchtung unterschied sich nicht. Dies war das letzte Entzücken, das wir in Worte fassten, bevor sie der Reihe nach kamen, um uns nach draußen zu rufen, oder in das, was sie drinnen und nicht selten sogar drinnen im Leben nannten.