(nuvelă)
Soldatul apăruse în oraş cu aproape treizeci de ani în urmă, suit într-o maşină militară, împreună cu încă vreo două sute de gemeni, pe ale căror feţe se puteau zări prea lesne culorile decepţiei produse de despărţirea de iubite.
Numai pe faţa cruntă a soldatului nu puteau fi depistate acele culori patetice, plângăreţe, căci el nu avusese nici o iubită.
Era tuns zero; i se vedeau toate năzdrăvăniile, deja cusute, ale unei copilării risipite la ţară; era înalt şi pătrăţos, cu nişte ochi de ghepard, în care o îndepărtată strălucire îngerească, moştenită de la părinţi, îi lăsase locul unei priviri formate din două cuţite necruţătoare.
Copilăria singuratică dusă printre oameni care nu-l înţeleseră niciodată, precum şi plăcerea că în sfârşit scăpase deopotrivă de absenţa unei iubite pe măsura lui şi de iubită însăşi, imprimaseră veşnic pe faţa soldatului o expresie greu descriptibilă: umbra uşoară a unui surâs de fiinţă superioară, lucirile tulburătoare ale unui sictir strămoşesc, tăcerea impenetrabilă reflectată de trăsăturile nu prea cioplite şi inconştient batjocoritore, şi o tristeţe străveche, în a cărei prezenţă nu par a ceda decât femeile moarte.