A.-Ch. Kuciuk: După
peste trei decenii de scris și trai în două literaturi, când vine vorba de
noile generații, mă gândesc invariabil la înaintașii noștri cronologici. Cel puțin corifeii lor erau
atât de implicați în viața cetății, alias statul totalitar, încât ani de zile a fost aproape imposibil să
ghicești dacă sunt politicieni undecover sau scriitori-echilibriști. Prea
celebri pentru a putea avea opere longevive, au aplicat asupra noastră două
modalități de anihilare prezentată drept întâmpinare:
-
transformarea constrângerilor sau neputințelor proprii într-un soi de pușcărie
a cărților noastre;
-
o indiferență atât de bine mimată, încât
era mai negativ eficientă decât una firească; ciclic trebuia să confirmăm că nu
îi întrecem în nimic.
În mare parte, ei au ajuns să creadă în tot ce spunea critica oficială despre cărțile lor și anume că toate capodoperele potențiale au fost scrise de ei. Majoritatea a trăit mai mult decât propriile cărți, înțelegând poate că marea literatură se afla mai mereu altundeva și fusese scrisă de alții – încă o dovadă că faima nu este neapărat și valoare artistică, așa cum nici anonimatul programat nu este.