Un tort cât un sarcofag le venise cadou din partea Scamatorului Dini. Tortul avea drept bonus un buchet de flori și o plăcuță de ciocolată în care scria ”Casă de piatră”. Un cuplu bătrân, pesemne în ziua nunții (de platină, sau de materie cenușie, cum a spus Io) te privea drept în ochi chiar dacă aveai un singur ochi, sau doar doi ochi de sticlă.
-
Știam că nu suntem la modă, iubita mea, - zâmbi Io. Căci tu doar arăți și nu
ești cu vreo douăzeci de ani mai tânără.
-
Ciocolata crede altceva. Nu vrei mai bine să ne mâncăm?
- Ba
da. Aici și oriunde altundeva.
Io tocmai
descoperise că, odată cu dinţii craniului şi cu sarmalele, dispăruse şi brâul
acela de piele cu unelte chirurgicale. Se îtoarse brusc:
-
Tort?! De la Dini? Păi, n-am scos eu şarpele mizeriei din Dini acesta pe scenă,
după zborul balonaşelor?
- Nu,
iubitule. Cu Dini te-ai împrietenit, chiar ţi-a devenit un fel de discipol.
Jură şi în presă că și-a găsit în tine duhovnicul.
- Şi cine a scos şarpele mizeriei din el?