Showing posts with label "Anul în care s-a inventat lebăda". Show all posts
Showing posts with label "Anul în care s-a inventat lebăda". Show all posts
Romanzi allo spechio / Romane în oglindă
Due romanzi allo specchio, ovvero la dittatura di tipo ideologico ("L'anno in cui fu inventato il cigno", 1996, dal romeno) versus una dittatura che si può chiamare "del destino" ("I fiumi del Sahara", 1990, dal albanese). Tra due specchi, un vicolo dove il protagonista, un essere umano che non ha nome ma non è un numero, si perde e si ritrova passo dopo passo.
Lumenjtë e Saharasë [SQ]
A hattyú feltalálásának éve
Az utolsó messzehangzó történés, mely átütötte a város túl sok üresjárattól korhadt szívét, egy lövés volt: az első puskából - épp hogy feltalálták e fegyvert - kirepült, riadt lövedék átkígyózott a levegőégen, mint rettenetes, láthatatlan gondolat, és hirtelen harmadik szemmel ajándékozta meg apolitikus iszákosaink egyikét, aki előjött, hogy láthassa, mint vonulnak el, alig vánszorogva, az ellenséges táborhoz tartozók. Amikor megérkeztek volt, színek és ragyogó fémek orgiájába burkolózva, hatalmas ágyúik lesöpörték a föld színéről a tóparti házakat; közel fél évezreden át uralták a várost, magukkal hozták kábító étkeiket, dalaikat, kurváikat, elhintve mindebből valamennyit a külvilággal való kommunikációra éhes lényünkben is, olyannyira, hogy végül a mélységesen emberi gondok — melyeket az esetek zömében azokkal osztunk meg, akiknek semmi közük hozzájuk - oda vezettek: képtelenség volt megkülönböztetni az őslakosokat a „kívülről érkező vérrokon"-tól.
L'anno in cui fu inventato il cigno / videolettura
"L'anno in cui fu inventato il cigno" Romanzo tradotto dall'originale in rumeno ("Anul in care s-au inventat lebăda", Bucarest 1997) da Giuseppe Stabile
Pubblicato da Besa Muci
L'immagine in copertina: Ardian-Christian Kyçyku
Nardò, Italia 2021
Ideazione, sceneggiatura, riprese (Pogradec, Albania; Bucarest, Romania), montaggio e voce: Ardian-Christian Kyçyku
Musica: Frammento di J. S. Bach, Suita Francese n. 5 in sol maggiore, BWV 816: III. Sarabanda, interpretata da Vadim Chaimovich
Sono stati utilizzati anche brevi pezzi di vari materiali cinematografici
Fonte: Youtube
RO: "Am privit oraşul. Fereastra înaltă nu-mi permitea să văd pământul, trecătorii, cuplurile de îndrăgostiţi, curvele şi nici şoaptele somnoroase ale serii. Lumina agonică a zilei ninsese peste lac, încet, mută, ca să ia forma unei piramide cristaline, înfigându-se din ce în ce mai adânc în apele întunecate. Apa se luminase fulgerător, amuţită poate datorită absenţei oricărei schimbări în ritmul veşnic, pe urmă devenise pământie, pe urmă: de un verde închis, gri, bleu marin, neagră, iar sângele acestor transformări, uimit şi rarefiat în aceeaşi muţenie supraumană, se vărsase lent de-a lungul orizontului. Nici o pasăre, nici un zbor, nici un zâmbet. Sângele a fost la început roz, pe urmă portocaliu, albastru visător, bleu. Cu ochii închişi, mă gândeam că astfel se lăsa noaptea peste tărâmurile morţii frumoase, în care trăiesc fiinţe dure şi neasemuit de iubitoare, fiinţe tăinuite în chiar deschiderea lor şocantă, în sinceritatea cumplită a celor care nu cunosc spaima falsă faţă de moarte şi nici tăria ipocrită şi otrăvitoare a oamenilor sclipitori, dar văduviţi de suflet; astfel se lasă amurgul şi noaptea peste tărâmurile morţii frumoase în care oamenii nu numai că nu se tem de moarte, ci şi visează la ea ca la o femeie, zboară cu ea, mănâncă cu ea, dansează cu ea, zâmbesc cu ea. Mă gândeam că deseori sperma era pentru trup ceea ce era lacrima pentru suflet. Şi cât ai clipi din ochi, cât ai clipi din puşcă, cerul s-a aplecat peste bolta orizontului şi-a înghiţit, într-o iubire lipsită de cuvinte, toate culorile absenţei sale, toate dorurile şi rănile logicii, toate regretele absenţei noastre în el, şi nu ştiu cine a plâns sau s-a plâns în mine; ştiam doar că suta de ani nu dura mai mult, nu durea mai mult, iar eu puteam s-o trăiesc în linişte, fără grabă, puteam chiar s-o înghit, şi să zâmbesc copilăreşte cu dorinţa de a vrăji o altă expresie sau formă a timpului. Eram singur, o piatră ar fi crăpat în locul meu, nu eram din piatră…"
[Ardian-Christian Kuciuk: "Anul în care s-a inventat lebăda", roman, București 1997]
Suferințe din linia a doua
Interviu. Despre romanul ”Anul în care
s-a inventat lebăda” apărut în limba italiană ("L'anno in cui fu inventato
il cigno", Besa Muci Editore, martie 2021)
Anna Lattanzi: Vorbim despre romanul „Anul în
care s-a inventat lebăda”. De ce ai decis să-l scrii?
Ardian-Christian Kuciuk: Este prima mea carte scrisă direct în limba română. Se fac 25 de ani de atunci. Am scris-o între 7 și 18 februarie 1996, la București. A avut o primire extraordinară și nu doar datorită faptului că era scrisă de un autor străin. Au urmat ”Dulcea taină a nebuniei” (33 proze) și ”Un trib glorios și muribund – eposul unei uitări”. Ele pot fi citite separat, dar și ca o trilogie considerată de critică ”o nouă mitologie balcanică”.
”Anul în care s-a inventat lebăda” / o nouă ediție
”Râsul lor s-a preschimbat în plâns al meu, apoi în plâns al lor şi în râs al meu. A fost ceva de neuitat, o revelaţie cu mai multă moarte decât de obicei, dar şi cu mai multă bucurie decât moarte. Era ca şi cum aş fi intrat brusc, printr-un râs, în cor, sub pielea celui ce aveam să fiu ani de zile mai târziu: liber, liniştit, scriind nu cu glonţul scos din hoitul bietului Capitalism, ci cu un stilou scump, departe de blestemul şi de farmecul acelei vieţi de cal castrat, departe, într-o cameră mică, lângă somnul străin şi liniştit al iubitei mele, lângă aura portocalie şi albastră a unei lumânări, pe când afară ninge poate de o mie de ani fericiţi, cerul: sticlos, înmiresmând necazurile trecătoare ale lumii cu parfumul indescriptibil al nepăsării dumnezeieşti de spaţiu care a învins definitiv, nepăsarea devenind din ce în ce mai a noastră. Doamne! Ca o pasăre măiastră s-a-nfipt în mine acea clipă a râs-plânsului, ca despărţirea-n inimă, ca inima-n rugăciune, ca rugăciunea în Dumnezeu, pe când zborul şi sângele vieţii pe care n-o vom mai trăi şi pe care încă n-am trăit-o doar zburau, doar curgeau...”
Literatură Paralelă: Anul în care s-a inventat lebăda (roman, București 1997)