La fix trei decenii de când scriu și în română, am tradus / adaptat din albaneză / cumva rescris povestea tatăl (Ati – SQ, scris la București în februarie 2003), poate fiindcă mi se pare textul perfect tipic și atipic în același timp, reprezentativ și străin, realist și inventat, ușor de admirat și greu de acceptat. Este un text venit parcă din alte vremuri și tărâmuri, când Literatura încă nu fusese migălos împinsă să iasă din propriul sistem de semne și când cărțile făcute nu ajungeau decât la cititori pe măsură. Poate din această cauză tatăl se citește sau nu o singură dată. Presupusul gen Poveste / spovedanie provine din cuvântului albanez rrëfim care înseamnă și poveste, și spovedanie.
Cu apariția tatal-ui online și pe hârtie (îmi) voi serba treizeci de ani (de neuitat, deseori de nedescris) și în limba română.
