Există oameni care au
supravieţuit hrănindu-se cu hârtie. Există chiar scriitori care mănâncă hârtie.
Precursorul acestora este acel călugăr anonim care, cu mâna dreaptă scria, iar
cu stânga mânca. Se spune că, într-o dimineaţă revelatorie, şi-a dat seama că
mâncase tot ce scrisese. Oare ce s-o fi întâmplat în organismul său? Ce să fi
însemnat pentru el actul scrisului, scriitorul, nemurirea şi potenţialii
cititori? Poate a găsit câteva răspunsuri fundamentale, pe care, de furie, de
foame, din forţa obiceiului, dintr-un sentiment prea apăsător de inutilitate,
le-a mâncat. La câteva sute de ani mai târziu, în Albania mea natală, călugărul
s-a reîncarnat într-un alt anonim. Sărac, fiu de săraci anonimi, omul moştenise
de la tatăl său doar o bibliotecă. Înainte de moarte, muribundul îi lăsase
fiului o vorbă:
- Bani, sărăcie şi viaţă, copiii tăi îşi vor găsi singuri, dar cărţi ca acestea nu prea…