(Studiu de caz: O descifrare interdisciplinară a fenomenului
Virginelor Jurate în două texte
dramatice și un roman scrise de autori din Balcani, în relație cu mentalitatea
spectatorului contemporan de teatru)
Introducere
Odată cu căderea Cortinei de Fier, grăbindu-se să ajungă la nivelul mediatizării globale și să recupereze ceea ce considerau că li s-a sechestrat de către regimurile dictatoriale și metoda realismului socialist, unii autori ai literaturilor din Balcani au tratat masiv și obsesiv, în limbi de circulație mai largă, tema Virginelor Jurate, cel mai des adaptând realitățile în funcție de interesul unor psihoze ce vizau fluidizarea identităților sau creșterea vizibilității prin etalarea obiceiurilor ”barbare”.
Studiul aduce noi date legate de acest fenomen care, incomparabil mai mult decât o mișcare ”profetică” privind genurile și clătinarea dominației patriarhalismului, a fost o auto-exilare și o asumare a fatalității identitare într-un context în care supraviețuirea numelui, a onoarei și siguranța zilei de mâine, surclasau orice interpretare subiectivă.
Se poate observa că, intrând în contact cu acest fenomen prin proză, teatru și presă, masa largă a (cititorului) spectatorului contemporan, obișnuită deja să refuze vibrațiile înalte ale tragismului autentic (indispensabil mijloc artistic de a cunoaște și a se cunoaște) și să confunde actul teatral conținut de existență cu participarea la unele compilate stări de teatru, nu și spectacole propriu-zise, are posibilitatea să înțeleagă sau cel puțin să presimtă că una dintre problemele fundamentale ale omului este dacă poate, dacă trebuie și cât poate cunoaște – inclusiv ameliora sau deteriora prin percepții intelectualizate – soarta Celuilalt. În acest context, studiul încearcă să facă două distincții clare:
-
dintre creație artistică autentică și
compilație;
- dintre insolit, exotic și scoop.
Creșterea – conștientă sau nu – a procentului uneia dintre dimensiunile sus menționate în detrimentul celorlalte mută opera de la o paradigmă la alta, deformând nu doar spațiul public, ci și percepția spectatorului (cititorului) aflat în fața sau încercuit de un univers virtual haotic în care nu (se mai) poate face diferența dintre artă, activism, turism, jurnalism etc. El asistă deseori la spectacole care se desfășoară în spațiul teatrului, dar care, fie și neintenționat, ”lucrează” pentru turism sau geopolitic.
Trebuie menționat faptul că cercetarea științifică actuală, mai ales în
zona vocațională, aproape nu mai operează cu concepte de tip fatalitate și destin. În numele unei descifrări care să aibă impact asupra vieții
cotidiene și situației protagoniștilor ei anonimi (cetățeni, spectatori,
votanți), ea practică în exces sinceritatea (deseori auto-mutilare psigică),
dar nu în expresia ei ancestrală, ci ca o jupuire
a esențelor unor fenomene, poate fără a realiza că abuzează persoane care nu
doresc să devină celebre sau faimoase. Nu rareori, nevoia de a se afirma cu
orice preț, îndeosebi cu prețul intimității unor necunoscuți de nișă, exotici, vine odată cu
precaritatea culturii sau a respectului față de soarta Celuilalt și, în numele reintegrării persoanelor respective,
pentru a adăuga credibilitate și emoții din cele amplificate de gândirea
post-truth, reduc sau chiar extirpă din texte orice metaforă, văzând în aceasta
o întărire a adevărului, inclusiv al celui științific. Din această cauză, un
scop al studiului este și trasarea cât mai convingătoare a graniței dintre persoană, personaj și protagonist, după criterii morale și
estetice, fiindcă, depășind orice graniță prin externalizarea unor întâmplări / identități și folosind precizia în
locul empatiei, inclusiv mass-media numite culturale
profanează anumite fragmente ale existenței. A devenit aproape un procedeu
unanim acceptat folosirea unor termeni de
acum pentru descifrarea unor fenomene din trecut, iar aceasta, mai mult
decât a descoperi, a cunoaște și a învăța, doar poziționează cercetătorii
respectivi într-un palier sau altul al ideologiilor sau al narativei dominante.
Empatia este marginalizată în favoarea preciziei științifice care, paradoxal,
mai ales când e vorba despre fenomene
încheiate necesită ciclic argumentare, deoarece nu provine din organisme vii care se dezvoltă și prin
defecte, eșecuri, imperfecțiuni. (...)