Outism și insomnie

 Ardian Kycyku - Outism si insomnie
Citește

Intro-vertire

Outismul este un cuvânt pe care l-am inventat sau descoperit după aproape trei decenii de trai în lumea literară. Nu este autism și nici marginalizare, deși, în timp, dacă autorul vizat, sau chiar o întreagă literatură nu ajung la trezvie și nu rezistă, vor necesita mai mult un tratament de natură medicală, decât filozofică. Unii dintre noi trăiesc într-o epocă în care denumirile bolilor seamănă din ce în ce mai mult cu cele ale medicamentelor. Din această cauză, poate pentru a alunga sau a ocoli niște fenomene distrugătoare – lente, programate, pe care deseori individul le adoptă chiar negându-le ciclic – cuvintele reale tind să se unească între ele și să creeze compoziții care nu au nicio legătură cu jocurile morfologice sau metaforice. Cuvinte precum globanalizare, demoncrație, triplomație, iudologie, empatycon, oralfabetism, trialog, bidentitate, semiotycon, gunivers, fuckultate, eutori, aproximeză etc., au apărut în scrierile mele instantaneu, dincolo de orice intenție de a fermeca cititorul, sau de a mă rafina prin originalitate ostentativă. În mod straniu, ele desemnează câteva fenomene destul de asemănătoare cu unele boli, dar de data aceasta sociale, culturale și etno-psihice. 

"My last Million" - antologie / spectacol

 My last Million
onLine

Un singur ochi și, poate, ultimul...


Bărcuţe şi câteva solniţe de hârtie - de diferite dimensiuni – împrăştiate pe jos. Unele, mai mici, atârnă împreună cu câteva foi mari – scrise pe alocuri, sau nescrise –, cu fragmente şi suluri de papirus şi cu câteva volume (colorate sau alb-negru).

În centru, se vede un cearşaf care aminteşte fin şi de o carte deschisă, şi de pânzele unei corăbii. Imaginile pot fi proiectate pe acest cearşaf, uşor distorsionate, mai ales când vântul bate din spatele cearşafului, parcă ar fi nişte imagini-steaguri.

În celelalte colţuri ale scenei: fragmente ale unei lumi calde, făcută după asemănarea Cărţii: fotolii mici, rafturi, interioare, cărţi, o măsuţă, trei scaune, veioze, farfurii - toate au forma Cărţii sau sunt compuse din cărţi.

Un ochi luminos se mişcă încet prin şi peste obiectele descrise. Uneori se opreşte în spaţiile în care nu se află nimic. Atunci actorii încep să recite. Actorii sunt „dezveliţi” şi „acoperiţi” de întuneric după fiecare poem interpretat (rima: a-b-a-b).

La un moment dat, în faţa cearşafului-carte o să apară un amfiteatru în miniatură, făcut tot din cărţi. Unul dintre actori, în timp ce (se) recită, va aprinde în centrul amfiteatrului, o lumânare. Aceasta va rămâne acolo până la sfârşit, iar după ce se va stinge va fi înlocuită cu una identică, dar care nu va fi aprinsă.

Din când în când, actorii se vor plimba pe scenă – uneori mărşăluind, dansând, sau mergând în genunchi – hrănindu-se cu bucăţi de hârtie.

Trei actori – care pot forma împreună Corul
Corul – poate fi (şi) doar o voce din „nevăzut”

Poemele pot fi tipărite în hârtii ce seamănă cu bancnotele, smulse fiind din cărţi.
Ultimele poeme, cele rămase, pot fi aruncate înspre spectatori, în timp ce de sus „ninge” cu alte „bancnote”. 

Hârtii nemâncate


Corul: Există oameni care au supravieţuit hrănindu-se cu hârtie. Există chiar scriitori care mănâncă hârtie. Precursorul acestora este acel călugăr anonim care, cu mâna dreaptă scria, iar cu stânga mânca. Se spune că, într-o dimineaţă revelatorie, şi-a dat seama că mâncase tot ce scrisese.