Zo-om

Foto & Copyright A.-Ch. Kycyku

De aceea nu s-a auzit nici strigătul motanului Zoom. De mult în cartier nu se mai auzeau nici plânsete de prunci, nici gemete de bătrâni care-și dau sufletul. Aceștia ajunseseră să creadă că, de-ți dai duhul cu cât mai puțin zgomot, ți se prelungește viața. Pe de altă parte, deși nu le era jenă să scoată din gură ciudățenii, se zbăteau să moară cu cât mai puțin zgomot, ca să nu se bucure vecinii. Acum, la început de iarnă, când gerul îi dădea aerului forma unei mari surzenii, se auzeau doar lătratul câinilor, croncănitul ciorilor, bocetele înfiorătoare ale pescărușilor și câte un nebun sau bețivan care urla sau blestema ca într-un teatru unde muriseră toți spectatorii.
- Văz că deja lumea s-a împărțit deja în două soiuri de țări, - surâse Iustin, în timp ce cu mâna stângă le arunca fârâme de pâine mucegăită celor trei lebede de pe malul lacului, iau cu dreapta flutura blând o carte.
- Deja, sau de când s-a scris cartea aceea? - întrebă sora sa, Lina.
- Niciodată nu se știe cu exactitate când a fost scrisă o carte, - răspunse el.
- Eu știu că toate țările devin sate, - spuse una dintre fete. Dar dacă acea carte...
- Țări care te obligă, - citi Iustin din memorie, - chiar și cu o amorțire lentă a conștiinței, să crezi că lucrurile vor merge mai bine... și țări care te obligă să speri că lucrurile nu vor merge mai rău de atât...

About literature and bilingualism


Iolanda Malamen: Ardian-Christian Kuciuk, God has given you a second literary homeland: Romania. So, as it could be said, “the sweet burden” of two languages in which you can write different things. I find that fascinating.

Ardian-Christian Kuciuk: I must say that these two homelands, in time, became more textual than literary. For me, the fascination lies more for the gift required to maintain a real equilibrium between the sweetness of the burden and burden of the sweetness.

- You have reinvented yourself in a new culture. Was that, though, a trauma?

- It was more than a reinvention, it was like climbing a mountain backwards. Before writing directly in Romanian “The year in which the swan was invented” in the graceful year of 1996, for instance, I believed that I would not write in another language except Albanian, ever again. Maybe it was a trauma for the other, although my behavior had no stains of abnormality. It was the natural rise of a literary opera to the level at which you can produce global literature, along with the more local the languages that you write in become.