Doi bătrâni
îndrăgostiți – într-o
perioada în care oamenii par sau chiar sunt mai monotoni și previzibili decât viața – pe numele lor Io și Yo, se muta împreună și toată lumea crede că se retrag doar ca să-și aștepte moartea. De fapt, îndrăgostiții încep în taină o reformatare a memoriei, trăind in prezent ca
orice contemporan asediat de oferte, iar în trecut ca doi copii care
păstrează doar ce nu poate lua moartea. De o inteligență ieșită din comun, rafinați și cu un limbaj deseori șocant de bogat, Io și Yo ”fac curățenie” în viețile proprii cu devotamentul Alzheimer-ului, dar cu duioșia și cu o bunătatea ascunsă maiestuos sub luciditate. Demersul
lor ajută ca cititorul să poată ”citi altfel” mai multe fenomene ale Europei
din trecut și din
prezent. ”De când eram mic, mă
uitam la unii oameni ca măcelarul şi-i cântăream în gând, afirmă Io. Bine, nu era cântărirea clasică. Observasem
eu că unii trăiesc şi dispar ca şi cum n-ar fi avut vreodată o greutate anume, o
prezenţă convingătoare, înţelegi, ca şi cum n-ar fi avut suflet şi nume în ei,
ci doar aparenţă, şi mă gândeam că poate sunt doar personajele unor cărţi. Deşi
unele personaje, vorba aia...”. Cu timpul, fără a-și crede simțurilor, îndrăgostiții ”ies” din vârsta lor,
în același timp cu textul cărții.
Aceasta se restructurează, sfârșitul clasic fiind înlocuit treptat de curgerea întâmplărilor
și a
dialogurilor, având drept scop găsirea
unui început care numai în memorie nu poate fi.
Scriitor de
expresie albaneză și română, profesor
universitar, eseist și editor, Ardian-Christian Kuciuk (pseudonimul
lui Ardian Kycyku, născut la 23 august 1969) este autorul a peste patruzeci de
volume de proză, nuvele, scenarii și eseuri.
”Epocalipsa”, roman, 96
pagini, Editura Librarium
Haemus, București, 2014. ISBN: 978-606-8093-66-6.
Cartea se găsește la Librăria Syntagma din Bvd.
Liviu Rebreanu 6A, Galeriile Titan,
București, Tel: +40 722 207 643 | +40 314 382 017, dar și în câteva
formate electronice.
HaemusPress