Anii ’80: în
Tirana devastată de caniculă, cu puțin înainte de lăsarea asfințitului, într-un
vechi cartier – periferic după faimă, dar central după distanța de la Turnul cu
Ceas, Palatul Culturii, Opera și Biblioteca Națională, Teatrul Popular și
altele – vine căruța cu înghețată.
Copiii își
părăsesc rapid jocurile și aleargă spre blocul numit al Geologilor, se înșiră sub balcoane și ferestre, și încep să
strige, rugându-i pe părinți să le arunce bani de înghețată.
Monedele
se pogoară de sus, par de argint, deși sunt de aluminiu, iar fiindcă vara e pe
sfârșite, donațiile se întâmplă
aproape în întuneric. Este o lume simplă, caldă, toți cei dragi sunt în viață
și nu par că vor muri vreodată. Lumea nu e liberă, dar gustă în tăcere
bucuriile uneori fără margini ale sclaviei. Este Tirana cu cerurile ei
imposibil de filmat, ci doar de trăit, cu cinematografele vechi, unele rămase
din perioada interbelică, pline zi și noapte, inclusiv de cei care-și pierd
trenul sau autobuzul spre casă; cu cârciumile pline de umor și neoanele în
formă de franzele.
Într-o
seară, contemplând neasemuitul cer și așteptând să se îndrăgostească, oprit
lângă Adăpostul Antiatomic ce le-a ocupat fostul teren de joacă, înfiorat de
gemetele unei femei care face dragoste sub pământ, adică într-una din încăperile
de lagăr ale Adăpostului, Protagonistul de numai 8 ani aude cum vocea sa le cere părinților săi bani de înghețată.
Unde se
află el, de fapt?!
Misterul,
deși este descifrat treptat cu ajutorul unor date incredibil de pragmatice, cheltuiește în rate o viață de om.
During the writing of this work,
I participated in the Hungarian Writer's Residence Program
organised by Petofi Agency Nonprofit Ltd.
(Petőfi Kulturális Ügynökség Nonprofit Zrt.)
in Debrecen in May 2023