”I fiumi del Sahara” la a doua ediție în Italia

ARDIAN KYÇYKU (i pseudonimi letterari: Ardian-Christian Kyçyku / Kuciuk, scrittore d’espressione albanese e romeno, nato il 23 agosto 1969, a Pogradec, Albania, autore di oltre 50 opere originali (romanzi, prosa breve, teatro, scenari, studi scientifici, saggi, films di lungo e corto metraggio, antologie, traduzioni).
Dottore in letteratura comparata ed universale, dottorando in teologia, professore universitario.
Rettore dell’Università Romena delle Scienze e delle Arti di Bucarest.
Sin dal 1998 è co-fondatore e co-direttore della RivistaEuropea Haemus, che totalizza oltre 7.500 pagine.
Membro Fondatore dell’Associazione Culturale AlbaneseHaemus e dell’istituto Haemus - Studi Balcanici.
Laureato del Premio letterario d’Albania „Penna d’Argento”, Tirana 2013; Cittadino d’onore della sua città natale Pogradec, 2014; Kult Academy Prize “Il migliore libro - Il miglior autore”, Tirana, 2015 e 2018; Premio II “Katarina Josip” per il dramma originale in albanese, Prishtina, 2016; Grand Prix del Festival Internationale del Film di brevissimo metraggio, Cluj-Napoca, Romania, 2017; Ambasciatore della Nazione, Tirana 2019
www.ardiankycyku.blogspot.com

  • Prezentare [RO]
Considerat „deschizător de drumuri”, „manual rafinat de stil” şi „revelaţie prin care proza albaneză îşi regăseşte rădăcini comune cu cea europeană”, „Fluviile Saharei” a fost scris în trei variante, în limba albaneză, în anii 1986, 1988 şi 1991. Având deja două ediţii (Tirana 2000 şi Bucureşti 2009) „Fluviile Saharei” este prima piesă a unei fresce compusă din patru romane ale autorului, beneficiind de peste 50 de recenzii şi cronici în presa scrisă, audiovizuală şi electronică din Albania, SUA, Elveţia, Italia, Germania, Kosova etc.

„Un tânăr nonconformist rămâne blocat într-un superb orăşel de provincie aflat pe malul Lacului Ohrida, în Albania perioadei dictaturii. O alunecare neaşteptată de teren strică şinele singurului tren care leagă orăşelul de restul lumii, iar protagonistul nu găseşte nicio altă posibilitate de a părăsi frumuseţea unde venise să scape de plictisul şi zgomotele capitalei. Universul său se răstoarnă treptat şi el se vede obligat să se regăsească în cu totul alte condiţii. Lumea vizibilă se amestecă cu cea virtuală; sistemul de valori îşi dezvăluie o dimensiune necunoscută, revelând un absurd asimilat şi amplificat de fiecare cuvânt rostit sau auzit, de fiecare culoare, eveniment, chip uman sau mărunţiş al vieţii de zi cu zi. Fiind un fel de geniu fără cauză şi fără operă, maestru şi victimă a existenţei, chinuit şi călăuzit de o sete greu de catalogat, protagonistul trece printr-o iniţiere inedită, de la o oarecare zi la o zi a evadării (mintale, sufleteşti), la una a reîntoarcerii, la una de Şabat, şi totul se încheie cu o duminică ce vine în chipul unei plafonări finale a fiinţei umane. Provincia clasică se transformă într-un sat global dominat de cuvinte ce-şi pierd sensul, puterea şi rostul, iar noul absurd descoperit şi îndrăgit de protagonist rămâne primul pas pe care el îl poate face înspre Dumnezeu sau înspre autodesfiinţare. Ca şi alte romane ale autorului, „Fluviile Saharei”, precum a insistat critica de specialitate, poate fi doar trăit şi nu povestit.

“Liric şi vizionar, ironic şi violent, romanul lui Kuciuk ne târâşte într-un vârtej de voci şi apariţii, de pasiuni sfâşietoare şi aşteptări febrile, într-un proces de dezagregare psihică, brăzdat de strălucirile unui erotism misterios”. «Mai mult decât un roman frumos, este un roman diferit, scrie Filippo Maria Bataglia de la Panorama.it. De zece ani (Kuciuk) este considerat una dintre primele condeie ascuţie ale literaturii albaneze contemporane. Este o preţuire meritată, care este confirmată acum şi către publicul italian”. Iar criticul Gianfranco Franchi afirmă: «Ardian-Christian Kuciuk este un scriitor balcanic, generaţia 1969, perfect bilingv: albanez prin sânge şi formare culturală, şi român prin adopţie culturală, estetică şi politică. (…) Kuciuk a declarat, într-un frumos interviu acordat Marjolei Rukaj pentru “Osservatorio Balcani & Caucaso”, că “ambele limbi ale mele sunt extrem de bogate, dar se oferă la diferite tipuri de subiecte. Româna, de pildă, are un umor foarte degajat, iar albaneza este o limbă mai solemnă; româna exprimă mai bine grotescul, în timp ce albaneza este mai prielnică pentru sarcasm – şi mereu cartea respectivă este cea care (îşi) alege limba. Este greu să scrii aceeaşi carte în ambele limbi”. În acest caz sarcasmul colorat de grotesc şi ascuţit de ireal, expunerea a ceva divers până la foarte viguros, luminos şi inteligibil: adică cadrul suferinţei şi al înstrăinării unui om foarte sensibil într-un context care nu este în stare să înţeleagă propria-i sensibilitate: dacă n-ar veni un miracol produs de dragoste. Alienarea, care probabil este previzibilă, devine o halucinaţie, o nălucire”.

Scriitoarea Kamela Guza, care este şi traducătoarea romanului în italiană, într-un rafinat şi profund eseu publicat de Albania News, se destăinuie: «Când am luat pentru prima oară în mână textul ”Fluviilor Saharei”, am simţit simultan fericire şi tristeţe: fericire pentru că descoperisem o mare carte şi un mare autor al limbii albaneze; tristeţe pentru că nu putusem afla de ei înainte, un autor a cărui naraţiune «este realmente o generoasă invitaţie la frumuseţea sublimă, este distracţia unui acrobat al limbii albaneze, al limbii române, al tuturor limbilor lumii” – reproducând aici cuvintele Elvirei Dones. Într-adevăr, nu este o poveste care poate fi povestită. Este un vis, un timp dilatat şi încetinit, destins, dar care se substrage mereu, este dragoste, este o istorie străbătută de un umor subtil, pătrunzător şi ascuţit aidoma unei lame. Aş putea scrie multe cuvinte despre acest roman, dar sunt convinsă că ar fi “vorbe de prisos”, vătămătoare în ceea ce priveşte măsura justă al cărei purtător este însuşi textul. De aceea, am ales să folosesc cuvintele autorului: “această carte trebuie să fie citită chiar numai şi pentru că nu poate fi povestită”.

În presa italiană se pot citi şi alte câteva scurte mărturisiri ale lui Ardian-Christian Kuciuk privind romanul: „Fluviile Saharei” era gata pentru tipar în anul 1988, spune acesta. L-am predat la editura de stat a vremii şi n-am fost uimit să văd că au fost de acord să-l publice. Critica oficială şi cenzura erau antrenate să găsească disidenţa doar în ideile principale ale unei opere, în ambiguitatea vreunui paragraf, în trăsăturile şi comportamentul personajelor, dar nicidecum în frumuseţea textului, în puterea magică a stilului. Pe de altă parte, după câte ştiam, literaturile din jurul Albaniei se ocupau cu alte chestiuni, prea departe de esenţa „Fluviilor…”. Dar directorul editurii m-a minţit constant despre publicarea romanului, timp de un an, până când s-a terminat hârtia de tipar. Plumb era, dar hârtia se terminase. Am mers mai departe, romanul nu părea să fi fost scris ca să apară acolo şi atunci. Hârtia s-a terminat – asta în mine suna: cerneala ta s-a triplat… Deseori am văzut romanul ca pe concentrarea unei lumi unde absurdul, în pofida celor ce ne-am obişnuit să auzim şi să acceptăm, nu distruge, ci devine fecund, deschide ochii minţii şi chiar ai inimii. Acest absurd este o joacă rafinată a sufletului scârbit de o anumită realitate şi nu scruteşte nimic, în primul rând tainele nedescoperite ale Cuvântului, ca să se hrănească pe sine, dacă nu cu speranţă – căci multe speranţe rezultă a fi mincinoase şi seamănă cu drogurile – cel puţin cu umor… “Fluviile Saharei” rămâne pentru mine un roman al Firescului uman într-o lume ce este sau ni se pare din ce în ce mai pustiită, patetică şi greoaie, din ce în ce mai departe de scopul pentru care a fost creată”. Autor a peste treizeci de titluri (proză, teatru, scenarii de film şi eseistică) scrise în limbile albaneză şi română, Ardian-Christian Kuciuk este considerat o voce inconfundabilă a celor două literaturi. (Agenţia de Carte, 2011)