viceCartea

Se apleacă peste ape cu cărticica în mâini. Uneori citește fraze din hârtii, uneori privește apele și umbrele ce se plimbă în jurul bărcii.

Dusu* (în șoaptă): Aceasta este viceCartea. Avem vreo două fraze din Prim Săptămână, ceva frânturi din Luna e Doua, câte un vers din Anul Trei ș.a.m.d.… O va traduce cineva? Se poate. Căci conține multe cuvinte străvechi și noi. Nu rareori mi se părea că-mi fixam și inventam tocmai cuvintele ocolite, profanate sau uitate de voi… viceCartea, fiindcă Cartea am trăit-o. Paginile ei s-au scurs prin ape împreună cu viața mea. Sau viața mea s-a scurs printre cărți. Atâta viață, atâta singurătate s-au scurs – și mor fără a învăța cum voi muri… Dureros? Luați viceCartea și n-o predați dușmanului, mai ales celui care se uită.** Mai bine o mâncați, decât s-o dați celui care se uită… În regulă?... Sic transit… literatura lumii… E bine să știți că sunteți foarte singuri. Mult mai singuri decât mine. De aceea, permiteți-mi, o, iubiți sărmani, să vărs câteva lacrimi pentru voi. Nu mai multe decât meritați, nu mai puține decât pot. Nu mi-o luați în nume de rău. Puteți chiar să surâdeți de lacrimile mele și de soarta mea în general. Până mă voi elibera. Adică: până când veți deveni cu toții țărână mai dulce ca mierea... 

Coboară încet din barcă și merge ca și cum ar înota, purtând cărticica pe cap. Apele sunt pline de sticle goale, de dimensiuni și culori diferite. Sticlele se adună în jurul bărcii.

 

Dusu: Să încep, oare, să umplu sticlele acestea cu fragmente din viceCartea și apoi să le-mping în direcții diferite? N-am dopuri să le închid. Acesta a fost cel mai mare defect al meu: niciodată n-am avut dopuri.

Rosturile și costurile experimentului în dramaturgia balcanică (Studiu de caz: autorul albanez Shpëtim Gina sau Geniul secondat de moartea prematură)

The Purposes and Costs of Experimentation in Playwriting (Case Study: The Albanian Author Shpëtim Gina, or the Genius Shadowed by Premature Death)

Cuprins / Content

I. Context și granițe fluide. 3

II. Un tânăr râvnit de moarte, servicii secrete și ”nemurire”. 4

III. Teatru în viață și vice versa 

Abstract: 

Studiul privește experimentul în dramaturgie din două perspective: una de natură mediatică (ca o mișcare personală venită din exterior sau din „marginile” Teatrului, cu scopul de a-l face mai vizibil pe autor / colectiv artistic) și una interioară (o „chemare” firească a sistemului primordial al Teatrului de a se reînnoi, în armonie cu evoluția proprie). În acest context, se impune clarificarea granițelor unor concepte esențiale (teatru, creație, compilație, experiment) și ale unor sintagme ce aparțin mai mult unor paradigme ale mass-media (context socio-artistic, forme inerte de expresie, structuri teatrale învechite și / sau neproductive, strategii de promovare, creator vizionar), dar și relația dramaturg – regizor – spectator în condițiile actuale, când spectatorul este „împins” prin toate modalitățile posibile să schimbe Teatrul, să și-l facă util pentru îmbunătățirea stării psihice de zi cu zi, nu invers, și să admire cât mai multe forme noi (cronologic, nu neapărat structural) ale fenomenului teatral, venite să revoluționeze evoluția ca și cum Teatrul n-ar dispune de nicio independență existențială față de formele și natura pe care le adoptă societatea în diferite perioade.

Am ales ca studiu de caz opera și viața dramaturgului albanez Shpëtim Gina care a creat un teatru misterios de modern într-o perioadă în care metoda realismului socialist era deja impusă ca singura și cea mai evoluată metodă de a face artă superioară. Fără a citi dramaturgie în limbi de largă circulație și a avea acces la spectacole de anvergură, Gina reușește să scrie în limba albaneză câteva piese, unele neterminate, care își păstrează și astăzi puterea, prospețimea și misterul. Decedat în condiții neelucidate, Gina pare a fi fost încercat și de iluzia că metoda realismului socialist putea fi și chiar cerea să fie înnoită din interior. Tragismul existenței și a creației sale a crescut fatal fiindcă Gina-dramaturg se străduia să-i facă concesii metodei realismului socialist în timp ce omul din el vedea din ce în ce mai clar și mai revoltat realitățile pervertite de aceeași metodă. 

Keywords: 

Teatru, experiment, dramaturgie balcanică,cenzură 

Abstract

The present study examines the experiment in dramaturgy from two perspectives: one of a media nature (a movement coming from outside, with the aim of making the author / artistic collective more visible) and one internal (a natural "call" of the primordial semiotic system of the Theatre to renew itself, in harmony with its own evolution). In this context, it is necessary to clarify the boundaries of some essential concepts (theatre, creativity, compilation, experiment) and of some phrases that belong more to some mass-media paradigms (socio-artistic context, inert forms of expression, outdated and/or unproductive theatrical structures, promotion strategies, visionary creator). The current state of the Theatre requires a more nuanced look at the relationship between playwright-director-spectator, especially in the Balkans, where the spectator is often "pulled / pushed" to change perception and even the Theatre, not vice versa, and to admire as many new forms (chronologically, not always structurally) of the theatrical phenomenon, coming to revolutionize the evolution as if the Theatre did not have any existential independence from the forms and nature that society adopts in different periods. Here, one can also observe considerable pressure from the side that declares itself experimentalist, gradually establishing the conviction that not accepting the innovations offered by it would lead to the disappearance of the Theatre.

For a case study, I chose the work and life of the Albanian playwright Shpëtim Gina (1951-1974) who created a mysteriously modern theatre in a period in which the method of socialist realism was already imposed as the only and most evolved method of making superior art, aka useful in extremis. Without reading dramaturgy in widely circulated languages ​​and not having access to large-scale performances, Gina manages to write a few plays, some unfinished, which still retain their power, freshness and mystery today. Usually banned the day before the premiere (immediately after the terrible blow unleashed by the Albanian dictatorship against the artistic world, after the 11th Festival of 1973), deceased under unclear circumstances, Gina seems to have been marginalized to the point of annihilation by the illusion that the method of socialist realism has resources, can be and even requires to be renewed from within, as well as by the natural naivety (sometimes a dimension of native talent) of believing in official slogans about the uninterrupted revolutionization of the arts. 

Keywords: Theater, balcanic dramaturgy,experiment, censorship, socialist realism

I. Context și granițe fluide 

Simptomatic pentru epoca modernă, cu toate ramificațiile ei teoretice și teoretizate – o metaforă simplistă a procesului industrializării și a înlocuirii umanismului cu turismul – este marginalizarea și uneori chiar anihilarea oricărui domeniu artistic, dacă nu se dovedește a fi util propagandei / reclamei. Datorită capacităților sale primordiale, independenței ideatice și incontrolabilului impact politic pe care îl poate avea asupra indivizilor și comunităților, Teatrul se află printre primele locuri ale acestei liste negre. În contexte neprielnice artei, când cerințele spirituale și culturale sunt devastate de cele materiale, ca într-un soi de triumf al biologicului prezentat drept progres, Teatrul este încercat în cel puțin două dimensiuni: structural și administrativ. Poetic vorbind, Teatrul este atacat fiindcă nu este circ. Prin capacități sau sistem primordial de semne am putea subînțelege structura antică și indiscutabil mai longevivă a Teatrului față de orice formă a societății moderne (inclusiv model de guvernare, evoluție, mentalitate). Diferența de vechime, cel puțin în acest caz, este, de fapt, o inegalabilitate în experiență existențială, istorică, estetică. Teatrul poate descifra și chiar schimba orice formă de societate, nepermițând, pe de altă parte, schimbări esențiale propuse sau impuse de către societate. Același context agravează diferențele valorice dintre textul dramaturgic autentic și textura narativei socio-politice. 

Fereastră / Ferestre

 

Identitatea persoanei și a personajului între rol și fatalitate socială

(Studiu de caz: O descifrare interdisciplinară a fenomenului Virginelor Jurate în două texte dramatice și un roman scrise de autori din Balcani, în relație cu mentalitatea spectatorului contemporan de teatru) 

Fragment

Introducere 

Odată cu căderea Cortinei de Fier, grăbindu-se să ajungă la nivelul mediatizării globale și să recupereze ceea ce considerau că li s-a sechestrat de către regimurile dictatoriale și metoda realismului socialist, unii autori ai literaturilor din Balcani au tratat masiv și obsesiv, în limbi de circulație mai largă, tema Virginelor Jurate, cel mai des adaptând realitățile în funcție de interesul unor psihoze ce vizau fluidizarea identităților sau creșterea vizibilității prin etalarea obiceiurilor ”barbare”. 

Studiul aduce noi date legate de acest fenomen care, incomparabil mai mult decât o mișcare ”profetică” privind genurile și clătinarea dominației patriarhalismului, a fost o auto-exilare și o asumare a fatalității identitare într-un context în care supraviețuirea numelui, a onoarei și siguranța zilei de mâine, surclasau orice interpretare subiectivă. 

Se poate observa că, intrând în contact cu acest fenomen prin proză, teatru și presă, masa largă a (cititorului) spectatorului contemporan, obișnuită deja să refuze vibrațiile înalte ale tragismului autentic (indispensabil mijloc artistic de a cunoaște și a se cunoaște) și să confunde actul teatral conținut de existență cu participarea la unele compilate stări de teatru, nu și spectacole propriu-zise, are posibilitatea să înțeleagă sau cel puțin să presimtă că una dintre problemele fundamentale ale omului este dacă poate, dacă trebuie și cât poate cunoaște – inclusiv ameliora sau deteriora prin percepții intelectualizate – soarta Celuilalt. În acest context, studiul încearcă să facă două distincții clare: 

- dintre creație artistică autentică și compilație;

- dintre insolit, exotic și scoop. 

Între ”noi” și ”înșine” sau Un manual de reînvățare a numelui

[Studiu inter- și transdisciplinar pornind de la ”Noi înșine I – Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată – studiu sinteză, balade adnotate, comentarii” de Marian Munteanu, Editura 1print, colecția Rânduiala, București 2025] 

Realizat în cadrul Haemus Institut – Studii Balcanice și Balcanon 

 

Moto: Numele nu este doar o copie a întregului, ci întregul lui real care fără a înceta să fie și în afară, este și înăuntrul celui ce-I rostește numele.

Filocalia

 

Cuprins 

I. Analele analfabetismului 

II. O lume perfect numită, asediată de redenumiri 

Esențe, asediu, teze  

A fi sau Rânduiala  

Ierarhia valorilor 

Credința ca o regăsire instantanee  

în tine și în semeni 

Călătoria – pe loc / spațiu și prin lume  

Arhaictectura  

Neștiința, cunoștința, știința, conștiința  

Limba(j) și Raiul versus O misiune uitată

Copy versus paste

Casa în care am copilărit mai mult, se construise cu un veac înainte de cutremurul din 1907. Acesta n-a lăsat nimic afară şi nimic demn de refolosit înăuntru. Din fericire, n-a murit nimeni. Bărbaţii familiei au reclădit casa după aceleaşi dimensiuni, din chirpici, chiar şi partea ei decorativă, într-un fericit copy-paste, dar totul din memorie, negăsindu-se informaţii certe că s-ar fi ghidat după vreo carte. Cam aşa ceva face la început şi scriitorul exilat (cu sau fără vrerea lui) – şi ei erau cumva nişte scriitori fără cărţi, exilaţi brusc, de cutremur, în propria ţară. Poate credeau că simbolurile folosite pe pereţi (porumbei, struguri, fragmente de vulturi, săgeţi, cruci) vor ţine casa cel puţin un veac, sau măcar timp de vreo două-trei cutremure. Şi casa a fost moştenită de fratele mamei mele, singurul băiat al bunicilor. Acesta a vrut să studieze actorie, dar l-au trimis la agronomie. Statul făcuse din genul acesta de repartizări o modă unde nu încăpea loc de tocmeală. Şi unchiul a făcut agronomia. După studii, având părinţii grav bolnavi, a întocmit o cerere către Comitetul de Judeţ, ca să fie repartizat cu serviciul, dacă se poate, într-un un sat mai apropiat. Mai ales că, potrivit unei lozinci, trebuia „să transformăm munţii în câmpii fertile”. L-au trimis unde era mai multă nevoie – că asta era misiunea: să fim primii în sacrificii şi ultimii în pretenţii – într-un sătuc în care erau mai mulţi lupi, decât oameni, şi el n-a insistat să lămurească oficialităţile că agronomia nu include şi veterinaria. S-a chinuit odată pe atunci să-mi explice cum de într-un loc relativ apropiat în linie dreaptă, puteai ajunge mai greu decât în China pe linie strâmbă. În câţiva ani, s-a dus şi s-a întors pe linia aceea, şi oamenii de acolo erau extrem de drăguţi, generoşi, de treabă, ba chiar şi lupii, iar cârciuma satului putea fi considerată un buric al universului. Şi linia aceea a devenit dreaptă, că ce linie poate rămâne strâmbă în faţa fernetului... 

Ultimul fluture sau vierme al planetei

 

Recitesc în gând poeziile frânte rostite la reîntâlnire, golite de sobrietatea momentului. Mutate de acolo, devin toate clișee și mi se pare că le-am scos sau mi-au ieșit din gură ca și cum mă chinuiam să vând ceva, poate pe mine însumi (sau pe vreunul dintre frații gemeni, siamezi etc.). Nu scriam ca să trăiesc, ci trăiam ca să scriu – din acest motiv, ceea ce rosteam de la o vreme mi se părea din ce în ce mai lipsită de importanță. Altfel, ar însemna că singurătatea nu-mi este Casă. Dar am spus de la început că eu nu suferisem cumplit sub dictatură, iar deseori suferința este răsplata. Suferința ne ocrotește de ceva cu mult mai grav și în mare parte necunoscut, ci doar bănuit, adulmecat, imaginat. E ca atunci când suferim de-a lungul unei călătorii, fără a știi că orice întârziere, durere, nemulțumire, între timp, îi disperă pe unui care așteaptă să te omoare.

Zo-om

Prose in Albanian

„Naimi”, Tirana 2023 / „Librarium Haemus”, Bucharest 2024

Zo-om is a literary exploration along a metaphorical, fractured border-line, weaving together punctuation-like symbols and an anxiety-laden emptiness. It probes the fluid, silence-charged boundary between animal and human. The human side crosses this boundary often via deliberate – or sometimes unavoidable – silence. The animal side communicates through "speech without words". The narrative unfolds in seven interconnected parts, titled: Short Eastory (An author-crafted word), Cage, Clean, Borrowed voices, The heritage, l.o.l., More hidden than Literature. These parts collectively span not only Albanian, Balkan and European contexts but also broader universal sensibilities and mentalities. The author constructs the concept of “Zo-om” – layered term evoking: Zoo(logy), Zo-om* (with ”om” meaning “human” in Romanian), Zoom (as in “magnification” in English). It's a creative weaving of linguistic and semiotic meanings, characteristic of Kyçyku’s stylistic innovation. ”Zo-om” stands out as a philosophical and poetic narrative, rich in semiotic layers and linguistic play, emblematic of Kyçyku’s broader oeuvre – marked by cultural reflection, bilingual expression, and experimental form.