- mărturiile unui scriitor de literatură paralelă -
"Revedeam „Persona” lui Bergman și, ca de obicei, completând parcă o declarație pe proprie răspundere, repetam că, în limba etruscă, persona însemna mască, iar „etrusca poate fi tradusă astăzi numai cu ajutorul limbii albaneze”. Nu știam să spun în ce limbă putea fi tradusă masca. Sau sticla. Sau oglinda, ochelarii, paharele, ferestrele. Într-un joc ciudat de cuvinte, îi mărturiseam Sufleurului că defectul care i-a dat mereu multe bătăi de cap Poetului este privirea în ochi a oamenilor, iar bătăile de cap n-au reușit să-i clatine nici privirea, spre gurile lor, de exemplu, nici convingerile, încât Poetul poate nici nu a observat că acum se poartă masca.
Virus illustribus ne-a ajutat să descoperim ce ochi au ceilalți și să nu
primim o informație trunchiată, ca atunci când urmărim filme în limbi
necunoscute, pierzând din integritatea imaginilor în timp ce citim
subtitrările.
Spre dimineață, un alt personaj, în albaneză sau într-o etruscă virusată de traduceri neautorizate, mă trezește cu o știre de ultimă oră: „Amendat un actor, prins fără mască”. Era un actor necunoscut, dintre cei despre care afli doar dacă presa le face vreo necrologie de ziua morții. Dar devenise celebru fiindcă fusese prins fără mască. N-am reținut care personaj a întrebat jignit:
- Dar de ce atâția oameni poartă măști o viață întreagă și nu devin niciodată celebri?!
Trebuia masca potrivită la momentul potrivit. Ca la intersecțiile nevralgice ale destinului. Dacă actorul ar fi fost un mascat de la jandarmerie prins fără mască, a adăugat Sufleurul, putea fi doar recunoscut, dar nicidecum atât de celebru. Chestiune de meserii..."
În curând onLine