Synopsis
Dincolo de orice aroganță intelectuală, morbiditate,
teribilism sau optimism ieftin, să ne amintim din când în când că bule scot în
general cei care se îneacă.
Autorul
Acest studiu se concentrează asupra câtorva aspecte ale mecanismelor de mediatizare a literaturilor estice[1] după căderea de iure a Cortinei de Fier. Intenționând să se integreze valorilor impuse de canonul occidental (un ansamblu de reguli, restrictive pentru literatura autentică și nefiresc de permisive pentru restul acesteia) – și ca formă de (auto)negare a îndelungatului răstimp petrecut sub dictatul realismului socialist – partea ”vizibilă” sau mainstream a literaturilor estice, în numai trei decenii iese din Sistemul de semne propriu literaturii și adoptă o perspectivă tematică și stilistică ce pare să garanteze universalitatea. Un context tinde cu orice preț să devină tradiție, ca să nu spunem posteritate, simultan cu desființarea tradițiilor.[2] De fapt, ne aflăm într-un proces cu aproape nimic spiritual sau literar de reprofilare, care folosește orice mijloace pentru a devia toată atenția posibilă a cititorilor spre criteriul vânzării și a vizibilității publice, și eventual a o ține ostatică. Celebritatea este intenționat confundată cu valoarea intrinsecă a cărților, dovedind încă o dată că o libertatea asimilată doar la nivel mediatic și prezentată drept acces la inovații și oferte culturale vizionare, în realitate trunchiază libertatea (nu numai pe cea de expresie), uniformizează structural și ideatic stilurile, extinde teme auxiliare în detrimentul celor indispensabile și se transformă simultan în cenzură și în indiferență față de spiritualitate.
Treptat, pervertirea cărții în marfă (cântărită
după criterii extraliterare); decăderea textului într-un mimesis camuflat;
înlocuirea criticii profesioniste cu o pânză de reclame ce oscilează între
emfază și aberații maladive; relativizarea premiilor literare și
superficializarea personalității cititorului (numit cel mai des consumator), fac posibil ca literatura
mainstream să risipească în rate timpul ”alocat” cititorilor pentru a se regăsi
în dubla configurație prezent pecuniar-viitor spiritual, dar și vice versa, de
a crește și a se implica în descifrarea existenței și în dezbaterile decisive
ale epocii. Chiar și în expresiile ei fascinante din punct de vedere stilistic
(de tip artă pentru artă, perfecționare estetică prin neangajare
socială etc.) sau fie și numai prin acestea, literatura mainstream încentinește
procesul de gândire a cititorului, înlocuind frământările care ne disting de
celelalte vietăți cu confortul.
Urmărind trans- și pluridisciplinar parcursul literaturii oficial mediatizate,
supusă schimbărilor de natură ideologică și de imagine (ca mijloc de a vinde), se poate observa că genul acesta de
scriitură / textualitate tinde în mod nefiresc să absorbă toată atenția (ca
spațiu mental și vital) menită să se ”hrănească” și să perpetueze literatură
autentică. Deși pare doar o variantă mai stufoasă și în alt format a presei
cotidiene, textualitatea mainstream rămâne,
din păcate, un abuz cel puțin triplu: față de timpul cititorului devotat, de
gusturile nu numai literare ale comunității și de arta scrisului ca domeniu.
Cuvinte-cheie
Mass-media, literatură, criterii, mainstream, canoane literare
[1] Sintagma cuprinde
subiectiv arealul estetic, tematic și stilistic comun literaturilor care au
trecut prin metoda realismului socialist.
[2] Lorenz, Konrad vorbește despre ”sfărâmarea tradiţiei” ca un
scop clar al globalizării: Astfel se
ajunge la un punct critic, în care generaţia tânără nu mai e capabilă să se
înţeleagă din punct de vedere cultural cu generaţia în vârstă, ca să nu mai
vorbim de imposibilitatea oricărei identificări. Generaţia tânără o va trata pe
cea în vârstă ca pe un grup etnic străin, nutrind faţă de el sentimente de ură
naţională. Această imposibilitate de identificare este cauzată în primul rând
de lipsa contactului între părinţi şi copii, fapt ce poate avea consecinţe
patologice încă din perioada de sugar. Lorenz, Konrad, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Ed. Humanitas,
București 2007, pp. 113-115. Nota: Am ales cartea lui Lorenz ca operă
principală citată și pentru că evoluția literaturii meinstream, oricât de
paradoxal ar suna, are legături adânci cu biologia, și pentru că, stilistic
vorbind, Lorenz se exprimă în spiritul marii literaturi, oferind deseori
metafore proprii beletristicii și eseisticii.
Foto: Ardian-Christian Kyçyku, ”Sărutul” lui Brâncuși în versiune industrială