Un chip al Bucureștiilor...


Un film de: Iulia Enkelana

Coloană sonoră: Andrei-Miron Mancaș - Giant Sunset 
Interpretată de: Andrei-Miron Mancaș & George Sohan 
Concept coregrafic: Irina Strungăreanu 
În propriile roluri: Sofia Anastasiu & Marena Kyçyku 
Mulțumiri speciale echipei GoBucharest

Imunitate în diversitate

Photo & Copyright: A.-Ch. Kyçyku, Paris 2011
Abstract
În principiu, exilul, indiferent de motive, este părăsirea unui spațiu și mutarea în altul, unde nu întotdeauna este loc și nici timp, mai ales în lipsa unei culturi cât de cât acceptabile. Altfel, exilantul nu va putea ieși din starea cărnii vorbitoare și nu se va regăsi în noua sa existență, pierzându-și treptat și esențele spațiului originar.

Cuvinte-cheie

Exil, emigrație comparată, cultură, exod, originalitate, ospitalitate, pragmatism, religie.


Carte și cetățenie

O întâmplare la prima vedere doar ridicolă și absurdă, greu de crezut chiar și în stare de ebrietate sau în exces de poezie, m-a ajutat să lansez sintagma ”Emigrație comparată”. Ramură a imagologiei și a semioticii, în condițiile actuale, ea poate avea un viitor mai aparte, adică să-i folosească mai mult trecutului, decât prezentului. După ce a cumpărat una din cărțile mele virtuale în limba albaneză, o tânără care – conform datelor afișate – nu știe decât engleza, probabil formată să creadă că pe planeta asta există doar o singură limbă, s-a străduit să-mi citească cartea și a ajuns la concluzia că autorul scrie într-o engleză îngrozitor de săracă, iar cartea este cea mai proastă posibilă, un ”catastrophic disaster”.
E adevărat că cititorii acestor decenii au o ignoranță care nu este digerată nici măcar de literatură sau de anecdotic, încât nu lipsesc cazurile în care autorul se întreabă cu toată gravitatea: Care dintre noi s-a născut în zadar și / sau Care dintre noi într-adevăr s-a născut?! Cititorii care confundă dreptul înnăscut de a fi cetățean cu suferința de a fi cult, mereu îmi amintesc de acea gașcă de tineri – tot dintr-o carte scrisă în albaneză și citită în nu știu ce limbă – care se întrebau mirați: ”Dar noi șurubelnițe avem – de ce nu putem desface niște metafore?!” Tragismul situației cred că spulberă orice plăcerea orgolioasă chiar și la autorii începători. Evidența ne transmite fără nicio metaforă faptul că mase imense de cititori-cetățeni, convinși că se află undeva-cândva, nu realizează că au fost absorbiți de un spațiu care poate fi denumit ”Surghiun în virtual”.    

”Coafura sfinților” [teatru radiofonic]

”Radiodrama”, 14 februarie 2004, Radio Târgu Mureș
Regia artistică: Horațiu Mihaiu
Adam: Sebastian Marina
Celălalt: Adrian Cucu
Povestitorul: Rareș Budileanu

"Exile story..." - convorbire

Revista Artă în Diversitate: V-ați născut în oraşul Pogradec din Albania. Cum ați ajuns în România?

Ardian-Christian Kuciuk: Am ajuns în România în iarna anului 1991, cu o bursă a Fundației Culturale Române, astăzi ICR. Dar privind înapoi cu puțină poezie, descopăr liniile discrete ale unei chemări. În afara tatălui meu, care studiase și se îndrăgostise de România în anii '60, doi dintre întemeietorii literaturii albaneze moderne, liricul Lasgush Poradeci și prozatorul Mitrush Kuteli, ambii născuți la Pogradec – și cu ambii având legături de rudenie – au trăit și au scris în România anilor '20. La Pogradec, din fericire, nu doar m-am născut, ci și am copilărit și am scris pentru întâia oară. E imposibil de transmis în puține rânduri ce înseamnă un oraș ca Pogradec, dar pot spune doar că, în pofida transformărilor produse de valurile globalizării, orașul conține și astăzi frumusețe pentru orice vârstă, personalizată, cum s-ar spune. N-am înțeles clar de ce ar pleca cineva dintr-un astfel de spațiu binecuvântat – căci mulți dintre bătrânii de altădată trăiseră ori în America, ori în Grecia, ori în România – dar presupun că nimeni nu este în stare să suporte permanent o anumită calitate sau încercare a frumuseții. Am plecat întâia oară în anul 1976, când a trebuit să ne mutăm în capitală, și a fost prima mea exilare. Mă copleșește și acum amintirea vecinelor care plângeau în spatele camionului care ne lua, de parcă ne duceam să murim.

Târgul de Carte de la Leipzig 2016