Syziphos

Syziphos
Rrëfilm de Ardian-Christian Kyçyku

RO: Un imn dedicat bătăliilor deseori invizibile sau deformate pentru o artă superioară.

EN: A hymn dedicated to the often invisible, or distorted, battles for higher art.

Semyoticon: Sy – eye/s [SQ]; zi – mourning [SQ]; Phōs – a pure, brilliant quality of light [GR].

Music: Antonio Vivaldi, Concerto for two cellos in G minor, RV 531. Source YT

Script, graphics, animation, editing: A.-Ch. Kyçyku

YT: https://youtu.be/3QvmdkBilKI

www.ardiankycyku.info

Theatron - cinci texte dramatice

theatron

5 texte dramatice

Cineva care poate adormi păpușile... - fragment din ”Coautorul”

XXIII.

De fapt, călătoream înspre o invidie pe care o puteau nega doar paranoicii și cei care trăiesc abuzând de așa-zisele tabuuri, gen bun simț, rațiuni de stat, reguli ale jocului etc. Mergeam ca ei să vadă că acest fel de a face literatură, dintr-un colț sau con, rupt de așa-numita viață literară, nu este rupt din vreun film sau jurnal sau exegeză. Când ești plin de daruri, mereu îi lași pe alții în față, să ocupe spațiul, atenția, să absoarbă toate fondurile, bursele, premiile, se gândi Shorti. Iar chestiile pentru care ei se luptă nemilos să le prindă, să le sechestreze, să le profaneze sau să le distrugă doar ca să nu ajungă la alții, tu ori le-ai avut cumva cândva, ori ți se par prea sub nivelul artistului.

Nici acum nu ceream parte, dar simțisem că le făcea bine să nu uite. Să afle pe viu ceea ce mă sfătuise acum doi ani omul de la pangarul bisericii din cartier.

OMUL DE LA PANGAR (În șoaptă): Nu aprindeți lumânări mari lângă cele mici sau deja arse, domnule profesor, vă rog eu din suflet. Că imediat le culcă și... gata.

Tanti Petra știa că n-aveau să se înece în mare și nici să intre cu botul avionului în vreun palat străvechi. N-avea școală, dar nu făcea parte din imensa armată a bătrâneilor care se umflă în pene că au școala vieții. Din viața prea sărăcăcioasă, de funcționar șomer devotat familiei îi rămăsese doar capacitatea de a-i mirosi sau nu a moarte, poate fiindcă nu se temea nici de ea, nici de coasa ei – și, în același timp, nu și-o dorea ca să se poată răzbuna pentru viața prea ternă. Iar în avion, printre nori, nu-i mirosea deloc a moarte, deși nu-i mirosea nici a cine știe ce viață.

Romy, alias Romulus E., viitorul ginere, i-a strâns brațul firav și a râs ca un izvor învolburat:

- Nu cădem, mămică. Am venit de douăzeci și două de ori aici și asta e dovada că nu vom muri. Iar ca și avion... e ultimul răcnet...

Die Angelhaken

Sie waren so gutmütig oder sie hatten so viel überflüssige Zeit, dass sie ihm das egräbnis ausrichteten, die Leichenhalle, den Pfarrer, die Schreiner, die Totengräber und den Wagen bezahlten, der seinen Leichnam vom Armenhaus zum Eriedhof brachte. Sie waren auf eine bestimmte Art seine Zwillingsgeschwis-ter. Zwillinge von unterschiedlichen Müttern, nach Geschlecht und Religion verschieden. Den einzig wirklichen Unterschied machten ihre Namen aus, wenigstens ihre Spitznamen, die sie aus ihren Heimatländern mitgebracht oderhier durch irgendwelche ungewöhnliche Taten erworben hatten. Er jedoch war einfach bekannt als »der, den die Hündinnen nicht ankläffen«. Er wurde als einziger im Hof vor dem Schlafsaal, am Fenster, im Speiseraum, auf der Straße, die zur Stadt führte, Tag und Nacht von den ewig trächtigen, ihre Welpen hütenden und hungrigen Hündinnen der Umgebung nicht angebellt. Vielleicht kannte er die Hundesprache. Der Pfarrer, von zwei improvisierenden Sängern begleitet, sprach seine Seele von den absichtlich oder unabsichtlich begangenen Sünden frei, während er seinen Weihrauehkessel hin und her schwenkte, als wäre er am Säen, danach ein Kreuz in die Luft und über den Kopf des Verblichenen schlug, bevor er den Totengräbern winkte, dass sie den Sarg langsam in die Erde senkten. Die Erde schien plötzlich ganz locker und leicht, sie ließ es sich nicht anmerken, dass sie gleich gierig blieb, egal wen man in ihr begrub. So sagten einige der Anwesenden, die fremde Erde behandelte die Fremden mit einem gewissen Mitleid.

["Sy", Fragment, DE]

Erklärung: “... und ebendort (im Eden) wohnen sechs Klassen der Gerechten. [...] In der vierten Klasse sind diejenigen, über die sich die Wolke gesenkt hat, um sie zu bedecken. [...] Man weiß nicht genau, um welche es sich hier handelt. Vielleicht sind es Menschen, die von Gott auserwählt wurden, sei es während des Lebens, sei es als sie gestorben waren, indem er sie mit einer Wolke der Herrlichkeit verhüllte. Als Mose auf den Berg Sinai stieg, um die Thora zu empfangen, schützte ihn Gott vor dem Neid der Engel, indem er über ihm eine Wolke ausbreitete. Abraham Cohen, Talmud

Das gesammelte (und teilweise gerettete) Lachen auf den folgenden Seiten bleibt der vollständigste Nachweis, dass diejenigen, die hier erwähnt und die diejenigen, die nirgendwo erwähnt werden, keine Zwillinge sind. Die Ähnlichkeiten zwischen ihnen sind nicht ganz zufällig, aber sie haben leider keinen außergewöhnlichen Einfluss auf die Kraft der Dinge. Autor

Danach senkte sich über dem See eine leuchtende und baumwollene Wolke, von der unbekannt ist, wo sie entstand, und die umliegenden Berge wurden doppelt schwarz. Die Wolke blieb nicht lange über dem Wasser und wurde nicht von allen gesehen. Diejenigen, die das Glück hatten, sie zu sehen, glaubten, dass es die Seele des tausendjährigen Schnees war, die sich, überdrüssig des Tuns der Sterblichen und der Kraftlosigkeit der Farben, ewig paradiesisch zu bleiben, in eine Wolke verwandelt hatte und flüchtig über dem Wasser erschien, vielleicht, um schmerzlich die Flucht mitzuteilen, und sich dann auflöste.

Einen Augenblick vor der Auflösung strömte über der Stadt ein vielfältiger und bezaubernder Duft von Jungfrauen, Weiden, Röhricht, Weinfässern und Feuersteinen, die unter dem Wasser geglättet werden. Das Leuchten der Wolke breitete sich überall aus. Ein Teil davon, bereits in Form von außerirdischen Strahlen, durchdrang das Wasser bis zum Grund. Das Innere des Wassers veränderte sich. Die Fische sahen alle gleich aus, bunt. Einige von ihnen, ein wenig hungriger oder einfach nur angeregt durch den Farbensturm unter dem Wasser, zögerten nicht, zur Wolke hochzuspringen, mit offenen Mäulern, in der Hoffnung, ein Stückchen abzurupfen. Man weiß nicht, wofür sie sie hielten.

Din restul a ce se poate citi

O conversație cu colegul și prietenul Augustin Cupșa

În familia literaturii române, Ardian-Christian Kuciuk (alias Ardian Kycyku) are o poziție aparte pentru că, înainte de travaliul neobosit de traducător între limba română și albaneză, este un prolific autor – prozator, dramaturg, profesor universitar, eseist, editor, dar și creator de scurtmetraje; un autor bilingv, trebuie spus, pentru că Ardian Kyçyku scrie cu aceeași ușurință în albaneză, limba sa maternă, și în română, limba de adopție, ceea ce puțini scriitori reușesc. A venit în România în 1991 și a urmat cursurile Facultății de Litere, cu un doctorat în Literatură Comparată, stabilindu-se definitiv în București, o ședere de mai bine de 30 de ani, întreruptă doar de drumuri acasă, la Pogradec, de rezidențele literare sau de perioada în care a fost visiting professor la Belgrad. În România predă Semiotica și Stilistica Teatrului, un domeniu care i-a acaparat tot mai mult scrisul, piesele sale sunt deopotrivă filosofice și parabolice, uneori cu ample monologuri în care cititorul sau spectatorul poate să găsească fibra sa primordială, de poet.

În 1998 a înființat, alături de tatăl său, Acad. Kopi Kyçyku, platforma Haemus (denumirea latină a Balcanilor), care nu este doar o revistă literară foarte consistentă de limbă albaneză, ci mai degrabă o bibliotecă virtuală cu o arhivă de peste 9.500 de pagini traduse în și din limba albaneză, dar și din alte limbi, concentrată asupra literaturii est-europene și universale. Prin acest proiect uriaș l-am și cunoscut pe Ardian Kycyku, arhitect al unui edificiu de limbă, care mi-a amintit de eroul lui Saramago din “Toate Numele”, și un autor deosebit de sensibil, atent nu doar cu fondul, ci și cu detaliul, cu formele, cu fiecare granulație a unei limbi.

Granițe între teatrul existenței și existența teatrului